Târgu Jiu: Doi tineri au vandalizat panourile electorale de la Piața Centrală

Doi tineri romi, din Târgu Jiu, sunt cercetați penal pentru distrugere, după ce în noaptea de vineri spre sâmbătă au vandalizat panourile electorale de la Piața Centrală. Suspecții au fost identificați de polițiștii locali și predați lucrătorilor Poliției municipiului Târgu Jiu.

 

În noaptea de 6/7 noiembrie a.c., polițiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice din cadrul Poliției Locale Târgu Jiu au identificat doi tineri bănuiți de săvârșirea infracțiunii de distrugere a opt panouri de afișaj electoral, amplasate pe raza municipiului Târgu Jiu.

Agenții au fost sesizați de către un cetățean, prin intermediul Dispeceratului Poliției Locale Târgu Jiu, cu privire la faptul că tinerii respectivi au vandalizat panourile electorale aflate în zona Pieței Centrale și au fugit de la fața locului, îndreptându-se spre zona de sud a orașului.

În jurul orei 2:00, în urma desfășurării unor activități specifice și în baza indiciilor obținute, polițiștii locali au depistat persoanele suspecte pe strada Unirii din municipiul Târgu Jiu, întocmind proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, în conformitate cu prevederile art. 293 din Codul de Procedură Penală. Acestea au fost predate organelor de cercetare penală pentru continuarea cercetărilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Târgu Jiu.

Galerie foto:

Imagini Poliția Locală Târgu Jiu

Articolul precedentLiga 1: Bergodi și-a anunțat demisia de la Craiova
Articolul următorRomanescu: Piețele trebuie să rămână deschise!