Târgu Jiu: Edilitara, pierderi cu Baia Publică. Obiectivul nu este căutat de cetățeni și, probabil, va fi închis

Sunt șanse minime ca Baia Publică din municipiul Târgu Jiu să mai fie deschisă anul viitor. Obiectivul, administrat de societatea Edilitara, se află în spatele fostului cinematograf Dacia, pe strada Iosif Keber, într-o fostă centrală termică de cartier dezafectată. Numai în acest an, autoritățile locale au cheltuit 80.000 de lei cu întreținerea băii, în timp ce veniturile au fost de aproximativ 2.000 de lei.

Încă funcționează, dar, din păcate, sunt foarte puține persoane care mai folosesc Baia Publică și, de la 1 ianuarie 2023, luăm în calcul și varianta închiderii. Costurile pe care le suportăm sunt foarte mari, cu angajații și cu tot ceea ce punem noi la dispoziție, și trebuie să ne facem un calcul foarte corect. Atunci când vorbim de banii municipiului Târgu Jiu, trebuie să fim extremi de meticuloși. Din datele pe care le am de la domnul Adrian Dăianu, vin cam 10 persoane pe fiecare lună, iar eficiența acestei băi publice nu se dovedește”, a precizat edilul Marcel Romanescu.

Baia conține compartimente pentru femei și bărbați, dotate cu cabine de duș, cadă și chiuvetă. Tariful este de 3,65 lei/20 de min pentru duș, iar pentru o baie în cadă se achită 5,73 lei/30 min.

Articolul precedentFost ministru PSD: Ciolacu nu e sigur că vrea să preia guvernarea. Dacă poate găsi pe cineva să provoace anticipatele, foarte bine
Articolul următorU Craiova pierde cu FCSB, Mititelu e debusolat: Echipa nu merită să fie aici! E un coșmar