Târgu Jiu: Imagini. S-a instalat sistemul de iluminat în parcul din Zona Narciselor

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat, luni seara, instalarea sistemului de iluminat public în parcul din Zona Narciselor, investiție finanțată de UE realizată pe o suprafață de teren preluată de municipalitate de la Armată. În respectiva zonă se vor desfășura serbările populare, iar în curând, în apropiere, se va începe ridicare a o sută de blocuri cu locuințe destinate tinerilor orașului.

 

Parcul din zona Narciselor prinde contur. Constructorul a instalat sistemul de iluminat format din 200 de stâlpi cu lămpi cu tehnologie led, aleile sunt pregătite, a fost adus și mobilierul urban și a fost instalat și un loc de joacă pentru cei mici.
2500 de copaci au fost plantați, s-a așternut gazon pe o suprafață de peste 10 hectare, a fost montat un amplu sistem de irigații, am amenajat și un amfiteatru deosebit, unde vor avea loc concerte mai mici, dar avem și o zonă vastă pentru concerte mari și festivaluri.
Investiția mai cuprinde un punct de informare și de închiriat biciclete.
Parcul se întinde pe o suprafață de 12 hectare, iar în imediata vecinătate se construiesc cele 100 de blocuri destinate în special tinerilor din municipiu.
Ne apropiem de finalizarea implementării acestui proiect în valoare de 3 milioane de euro, finanțare europeană”, a precizat edilul.

IMAGINI:

Articolul precedentMeteo Oltenia: Vremea în următoarele două săptămâni
Articolul următorTârgu Jiu: Polaris a primit amendă pentru neridicarea deșeurilor menajere