Incendiu de proporții la vegetație uscată în zona Preajba, Târgu Jiu. La fața locului intervin mai multe echipaje de pompieri militari de la ISU Gorj, ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Județean Gorj și echipaje ale Poliției Locale Târgu Jiu.
Potrivit primelor date, nu sunt răniți. De asemenea, au fost evacuate 3 locuințe.
ACTUALIZARE
Primarul Romanescu este la fața locului
”Alături de cei ce intervin pentru stingerea puternicului incendiu de vegetație din zona Ciocârlău!
Aproximativ 100 de hectare sunt afectate de focul care s-a întins cu repeziciune și am primit asigurări din partea ISU că incendiul este sub control.
Au fost evacuate câteva locuințe pentru siguranța celor ce locuiesc aici, iar pompierii, alături de polițiști, jandarmi, reprezentanți ai Poliției Locale, angajați ARTEGO și voluntari continuă să lupte cu flăcările.
Am rămas la fața locului să mă asigur că cetățenii care locuiesc în zonă sunt în siguranță și vreau să-i felicit pe toți cei ce au intervenit, mai ales pe pompieri, dar și pe reprezentanții Poliției Locale și pe voluntarii care au luptat, ore întregi, cu flăcările!’‘, a transmis edilul.
Foto: