Târgu Jiu: La spital, după ce, băut fiind, a intrat cu mașina într-un gard

Un bărbat de 69 de ani, din Târgu Jiu, a ajuns la spital, după ce a intrat cu mașina pe care o conducea într-un gard.

La data de 8 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați, prin apelul 112, cu privire faptul că pe strada Slobozia, din municipiul Târgu Jiu a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat de 69 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Slobozia din direcția comunei Bălești către municipiul Târgu Jiu, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.
În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto care a fost transportat spital în vederea acordării de îngrijiri medicale și investigații amănunțite.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu –i recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă’‘, a transmis IPJ Gorj. 

 

Articolul precedentInformare meteo: Urmează un weekend cu vreme deosebit de rece
Articolul următorRomânia, la un pas de un rezultat bun în Germania. Tricolorii au fost învinși în finalul jocului