Fosta atletă Constantina Diță, campioană olimpică la maraton în 2008, a fost impresionată până la lacrimi de lucrarea murală, realizată în cadrul Festivalului Strad’Art din acest an, care i-a fost dedicată pe un imobil din zona zero a municipiului Târgu Jiu.
Aceasta a venit din SUA pentru a vedea pictura și și-a amintit cum, ca sportivă, se antrena pe Dealul Târgului și la Stadionul Municipal. Diță a mulțumit primarului Romanescu, autorităților locale și artistului, apreciind calitatea lucrării.
ROMANESCU: MĂ BUCUR CĂ AVEM MARI CAMPIONI CARE CONTINUĂ SĂ SE IMPLICE
”Reîntâlnire emoționantă cu marea campioană olimpică a Gorjului, Constantina Diță. Am vorbit mult despre sport, despre proiectele noastre, despre implicarea tinerilor în activități sportive. Totodată, Constantina Diță a vizitat zona centrală a municipiului unde se află pictura murală ce o înfățișează. A fost un proiect foarte interesant și de care suntem mândri, ce a fost pus în practică în cadrul festivalului Strad’Art.
Mă bucur că avem mari campioni care continuă să se implice în promovarea sportului, care își împărtășesc propriile experiențe tinerilor și care au devenit exemple pentru tinerele generații.
Sportul a renăscut la Târgu Jiu și vom continua să promovăm adevăratele valori pentru ca tinerii sportivi târgujieni să beneficieze de repere solide în drumul lor către performanță”, a transmis edilul-șef.