Târgu Jiu: Lovită pe trecerea de pietoni, s-a prezentat peste patru ore la spital. Spusese șoferului că nu are probleme și a fost dusă acasă cu mașina

Un o femeie conducător auto va avea necazuri de natură penală după ce ar fi lovit cu mașina, pe trecerea de pietoni, pe raza municipiului Târgu Jiu, o tânără de 20 de ani și nu a declarat evenimentul. Victima a ajuns după patru ore la spital, iar medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe au anunțat autoritățile.

Trebuie precizat, tânăra fusese dusă acasă cu mașina, aceasta precizând conducătorului auto că nu prezintă leziuni în urma evenimentului.

 

,,Echipa operativă constituită la nivelul Biroului Rutier s-a deplasat la fața locului, ocazie cu care a stabilit faptul că la aceeași dată, în jurul orei 13:15, o tânără din comuna Runcu, în timp ce traversa regulamentar pe trecerea de pietoni semnalizată și marcată corespunzător, ar fi fost acroșată de un autoturism condus de o femeie, care se deplasa din direcția Piața 9 Mai către strada Victoriei.

Ulterior, conducătorul auto a părăsit locul faptei fără încuviințarea organelor de poliție sau a procurorului și a condus-o pe tânăra de 20 de ani la domiciliu, după ce aceasta i-a relatat faptul că nu prezintă leziuni în urma impactului.

După aproximativ 4 ore, tânăra s-a deplasat cu mijloace proprii la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, acuzând dureri în zona spatelui.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, cercetările fiind continuate pentru identificarea conducătorului auto”, a transmis IPJ Gorj. 

Articolul precedentFCU Craiova scoate, cu multă șansă, un punct din meciul cu ”U” Cluj. Croitoru: O primă repriză foarte slabă
Articolul următorCSU Craiova își ia portar de 34 de ani