Târgu Jiu: Municipalitatea, gest de recunoaștere a valorii marelui sculptor Paul Popescu

 

 

Consiliul Local al municipiului Târgu Jiu, i-a acordat, post-mortem, titlul de Cetățean de Onoare al Municipiul Târgu Jiu marelui sculptor Paul Popescu.

Sculptorul Paul Popescu a primit titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Târgu Jiu în cadrul Ședinței Festive a Consiliului Local care a avut loc în sala de spectacole a Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”. Distincția regretatului artist târgujian a fost înmânată fiului acestuia.

În cadrul aceleiași ședințe, echipa de handbal – senioare a Clubului Sportiv Municipal Târgu Jiu a fost premiată pentru promovarea în Liga Florilor. Atât sportivele, cât și antrenorii, dar și conducerea clubului au primit diplome pentru performanța deosebită”, au transmis reprezentanții municipalității.

Galerie foto:

Articolul precedentTârgu Jiu: Reparație. Marele sculptor Paul Popescu, Cetățean de Onoare al Municipiului
Articolul următorAnchetă a Parchetului Militar: Pompierul decedat, posibil omorât de o autospecială condusă de un coleg