Târgu Jiu: Nu au fost uitați! Zeci de cetățeni bolnavi și cu venituri mici primesc masa la domiciliu

Aproape 70 de persoane beneficiază de programul „Masa pe roți”, susținut de Primăria Municipiului Târgu Jiu.
Beneficiari sunt cetățeni cu venituri foarte mici care nu se pot deplasa din cauza stării de sănătate. Ei primesc două mese calde pe zi. Autoritățile transmit că a fost depusă documentația pentru continuarea acestui program și în 2024.

 

În prezent avem 68 de beneficiari, cărora li se livrează masa la domiciliu. Este un serviciu social bazat pe anumite criterii legate de venituri, legate de starea de sănătate a beneficiarilor. În prezent avem contract până în 31 decembrie, dar am depus documentele pentru achiziția acestor servicii și pentru perioada următoare. Ca idee, masa se livrează la domiciliul beneficiarilor pe baza unui program de distribuire. Ca să nu fie costisitor, noi am făcut și un circuit în funcție de adresa la care locuiesc beneficiarii noștri, încât să ne încadrăm undeva la 50 de kilometri pe zi”, a declarat Alina Toader, directorul Direcției de Protecție Socială din cadrul Primăriei Târgu Jiu.

Articolul precedentFCU Craiova, victorie în meciul cu Sepsi. Costantino: Trebuie să muncim. Trebuie să înțelegem anumite lucruri mai bine
Articolul următorCamere spion pentru depistarea celor care vând țigări și alcool minorilor. Protecția Consumatorului, strategie pentru respectarea legii