Târgu Jiu: Pomina lumii! Au reclamat că o investiție a municipalității înaintează prea repede

De necrezut, dar real. Primăria Târgu Jiu a trebuit să dea explicații organelor statului după ce s-a reclamat că lucrarea de la Preajba, ce ține de alimentarea cu gaze, înaintează prea repede.

Noaptea minții! Am fost atenționați că lucrarea pentru alimentarea cu gaze de la Preajba înaintează PREA REPEDE și nu e bine!
S-a ajuns aici!
Am insistat, mereu, să facem în așa fel încât să scăpăm de vechile metehne și să accelerăm lucrările, să le finalizăm la timp, sau chiar înainte de termen. Din discuțiile pe care le-am purtat cu toți factorii implicați în extinderea rețelei de alimentare cu gaze naturale, a reieșit că putem finaliza aceasta lucrare mai repede în așa fel încât cetățenii să-și poată depune dosarele și să beneficieze de gaze naturale încă din această toamnă.
Dacă cineva s-a gândit că oamenii nu merită acest lucru și că poate bloca lucrarea, se înșeală. Cetățenii, însă, trebuie să cunoască aceste aspecte. Au dreptul să știe ce se întâmplă în culise și să tragă propriile concluzii. Până atunci, vreau să-i liniștesc pe locuitorii din cartierul Preajba și le spun că lucrările nu vor fi oprite. Pot sta liniștiți!
Va doresc, tuturor, un sfârșit de săptămână minunat!”, a transmis Romanescu.

 

Articolul precedentCîrciumaru: Orban fuge pe Transalpina de mineri și energeticieni, fuge de problemele județului
Articolul următorVedetă Radio ZU, mesaj de la Târgu Jiu: Poate învață și primarii din alte orașe lecția asta