Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a participat la un eveniment organizat pentru prichindeii de la Grădinița ”Mihai Eminescu” din municipiu, ocazie cu care ”a radiografiat” stadiul investițiilor municipalității, demersuri menite să ofere condiții propice atât copiilor, cât și colectivului pedagogic.
”Am acceptat cu plăcere invitația celor de la Grădinița <<Mihai Eminescu>> de a participa la <<Bucuria copilăriei>>, un eveniment deosebit, dedicat deopotrivă celor mici, cât și părinților. Felicit personalul instituției pentru organizare și pe doamna director, Ana-Maria Bîzdoacă, pentru modul în care administrează unitatea de învățământ!
Am profitat de ocazie pentru a observa stadiul în care se află investițiile noastre și pentru a le vorbi părinților, dar și cadrelor didactice despre ceea ce ne dorim să facem aici.
Am construit, folosind fonduri europene, un nou corp de clădire care va putea primi încă 80 de copii. Se adaugă mobilierul, dar și modernizarea spațiului de joacă și mi-am dorit să îi asigur pe părinți că vom continua să acordăm o atenție deosebită învățământului, modernizând periodic baza materială, în așa fel încât copiii noștri să nu ducă lipsă de nimic”, a transmis edilul.