Profesorul Eugen Nodea și olimpicul Giovani Popescu au primit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Târgu Jiu. Ceremonia a avut loc în cadrul unei ședințe festive organizate joi dimineața.
”Domnul profesor Eugen Nodea și elevul Ioan Popescu Giovani sunt cetățeni de onoare ai Municipiului Târgu Jiu. Este o onoare și o plăcere să le ofer acest titlu în semn de prețuire pentru ceea ce acești doi târgujieni fac pentru municipiul nostru.
Educația este prioritară pentru noi și am făcut toate eforturile pentru ca învățământul să se dezvolte, am premiat performanța pentru a încuraja tinerele generații și a scoate in evidență exemplele pozitive din rândul copiilor noștri. Acum recunoaștem excelența și este pentru prima dată când oferim acest titlu unei echipe. Este o echipă ale cărei rezultate nu pot fi contestate. Datorită celor doi, numele municipiului Târgu Jiu este rostit cu respect. Mai mult, domnul profesor Eugen Nodea modelează mințile tinere și obține rezultate remarcabile cu un număr impresionant de elevi.
Îmi doresc să avem cât mai multe exemple de acest fel, pentru că o societate educată se dezvoltă cu ușurință.
Îi felicit pe domnul profesor Eugen Nodea și pe tânărul Ioan Popescu Giovani și le urez succes în activitate’‘, a transmis primarul Marcel Romanescu.