Târgu Jiu: Reținut după ce ar fi furat mâncare

Un bărbat de 66 de ani, din Godinești, a dormit o noapte în arestul Poliției Gorj, fiind bănuit că ar fi sustras produse alimentare din mai multe magazine de pe raza municipiului Târgu Jiu.

La data de 31 august a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj un bărbat de 66 de ani, din comuna Godinești, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt. Acesta, la data de 13 august a.c., ar fi sustras, din incinta a două magazine din Târgu Jiu, mai multe produse alimentare. Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că, în cursul lunii august, suspectul ar mai fi sustras și cu alte ocazii, produse din magazine, cauzând un prejudiciu în valoare totală de aproximativ 2.400 lei’‘, a transmis IPJ Gorj.

 

Bărbatul va fi prezentat, marți, Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, cu propuneri legale.

Articolul precedentPonta: PSD se mobilizează când trebuie să își dea jos propriul guvern. Când e vorba de Orban, se îmbolnăvesc
Articolul următorRomanescu: Persoanele dezavantajate pot solicita cardul educațional pentru copii