Târgu Jiu: Șase! O tânără a reușit să comită furturi din șase locuințe de pe raza municipiului

O tânără de 28 de ani, din Târgu Jiu, este bănuită că a săvârșit furturi din șase locuințe de pe raza municipiului. Numai într-un singur caz, prejudiciul a fost estimat la 35.000 de lei. Din fericire, acesta a fost recuperat și predat părții vătămate.

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul Investigații Criminale, în  urma activităților desfășurate, au identificat o tânără de 28 de ani, din municipiul Târgu Jiu, bănuită de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, constând în aceea că, în perioada 3-6 august a.c., ar fi sustras mai multe bunuri din locuința unei femei, de 34 de ani, din municipiul Târgu Jiu, creând un prejudiciu de 35.000 de lei, acesta fiind recuperat în totalitate și predat persoanei vătămate.

De asemenea, din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că în perioada iunie-iulie a.c., femeia ar fi sustras mai multe bunuri din locuințele a altor două femei, de 36 și 38 de ani, din municipiul Târgu Jiu.

Totodată, s-a mai stabilit că în nopțile de 21/22 aprilie 2019,  30/31 mai 2019 și 10/11 noiembrie 2019,  femeia ar fi sustras mai multe bunuri din locuințele a trei bărbați, cu vârste cuprinse între 40 și 60 de ani, din municipiul Târgu Jiu”, a transmis IPJ Gorj.

 

Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.

Articolul precedentImportant! Elevii din învățământul civil se pot transfera în colegiile naționale militare
Articolul următorAvertizare ANM! Gorjul, sub cod galben de furtuni