Târgu Jiu: Tâlhărie comisă de trei adolescenți! Mascați cu cagule, au pătruns într-o locuință și au smuls telefoanele din mâinile a trei minori

Eveniment deosebit de grav petrecut marți, 14 martie, la Târgu Jiu. Trei adolescenți, cu cagule pe cap, au pătruns într-o locuință și au smuls telefoanele mobile din mâinile a trei minori.

‘La data de 13 martie a.c., Poliția Municipiului Târgu Jiu a fost sesizată, prin apel de urgență, de un bărbat din municipiul Târgu Jiu, despre faptul că la aceeași dată trei persoane necunoscute, având cagule pe cap, au pătruns în locuința sa și au smuls telefoanele mobile din mâna celor trei copii minori ai săi, ulterior părăsind imobilul.

În urma activităților investigativ-operative desfășurate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, au fost identificați trei tineri cu vârste cuprinse între 15 și 16 ani, bănuiți de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate”, a transmis IPJ Gorj.

Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuiților

 

REVENIM.

 

UPDATE:

Potrivit unor date, adolescenții care au comis faptele sunt din Târgu Jiu, Plopșoru, iar unul din județul Hunedoara.

Articolul precedentA deranjat părinți grei de copii cu patimi urâte: Jurnalistă din Craiova, citată de procuror pentru a-și dezvălui sursele
Articolul următorDureri în cot! Europarlamentar: Guvernul a primit 6,5 miliarde din PNRR, dar a folosit doar 150 de milioane