Dosar penal pentru o tânără surprinsă la volan, deși avea acest drept suspendat.
”La data de 2 iulie a.c., polițiști din cadrul Biroului Rutier, au depistat, în trafic, o tânără de 26 ani, din localitatea componentă Drăgoieni, în timp ce conducea un autoturism pe strada Victoriei din municipiul Târgu-Jiu, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană care are suspendat acest drept”, a transmis IPJ Gorj.