Târgu Jiu: Vor scădea semnificativ costurile iluminatului public. Proiectul de modernizare, aprobat

Demersul primarului Romanescu, privind modernizarea iluminatului public în municipiu, a fost aprobat de Consiliul Local. Se vizează implementarea unui iluminat public modern care, conform spuselor edilului-șef, va reduce cheluielile comunității, pe segment, cu aproximativ 30%. Proiectul ”Creșterea eficienței sistemului public la nivelul municipiului Târgu Jiu” va costa mai bine de 24 de milioane de lei, contribuția municipalității fiind de aproximativ 1,3 milioane de lei, diferența fiind acoperită de fonduri europene. Rețelele vor fi modernizate pe o lungime de 27 de kilometri și peste 1.000 de corpuri de iluminat vor fi înlocuite cu unele moderne. ”Vor fi lucrări de infrastructură, de introducere în subteran a cablurilor de energie electrică a sistemului de iluminat public. Se va introduce un sistem de comandă, telegestiune, a sistemului de iluminat”, a precizat Marius Ionescu, directorul tehnic al Primăriei Târgu Jiu. În prezent, municipalitatea achită anual circa 1,5 milioane de lei pentru energia consumată cu iluminatul public, iar economia rezultată, prin implementarea noului sistem,  se va ridica la câteva sute de mii de lei. Durata de execuție a lucrărilor este de 26 de luni.

Articolul precedentFoto! Flagrant la RAR Gorj: Inginer, acuzat că a primit 700 de lei mită
Articolul următorA început numărătoarea inversă. Primăriile, între a fi sau a nu fi