Tăriceanu nu se grăbește să plece din ”guvernarea impotentă”. ALDE solicită o restructurare de amploare

Premierul Viorica Dăncilă și Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE, au avut miercuri o întâlnire în cadrul căreia s-a discutat soarta coaliției de guvernare. Deși au tot fost lansate ultimatumuri și o multitudine de de acuze, ALDE dă senzația că nu vrea să renunțe la putere, anunțând o decizie definitivă, de această dată, pentru începutul lunii septembrie. După trei ani de guvernare, partidul lui Tăriceanu se prezintă, acum, în fața opiniei publice drept o formațiune care vrea o restructurare de amploare a Guvernului și o reformă a funcției publice.

‘La începutul lunii septembrie, ALDE își va convoca structurile de conducere pentru a analiza rezultatele guvernării, perspective și obțiuni. (…)  Săptâmâna viitoare va avea loc o discuție privind setul de măsuri care vizează actul de guvernare și agenda publică. ALDE consideră în continuare că este necesară promovarea unui pachet de măsuri care să cuprindă o restructurare de amploare a Executivului, care vizează reducerea numărului de ministere, înjumătățirea numărului de secretari de stat și diminuarea drastică a numărului de consilieri de la cabinetele demnitarilor. În paralel, considerăm că este necesară și o reformă a funcției publice, axată pe competență”, se arată într-un comunicat al liberal-democraților.

Articolul precedentImagini! Tragedie la Târgu Cărbunești: Un tânăr a murit strivit de o placă de beton
Articolul următorFără fuste scurte și decolteuri. Inspectorii OPC vor merge la serviciu îmbrăcați după regulament