Tibi Bălan a bătut palma cu clubul Pandurii Târgu Jiu, noul antrenor fiind prezentat într-o conferinţă de presă. Fostul jucător al Sportului Studenţesc s-a declarat încântat de propunerea primită şi pare convins că situaţia din clasament poate fi redresată. Gata să aplice ”un alt nivel de pregătire”, tânărul tehnician a precizat că este la curent cu situaţia dificilă prin care trece entitatea sportivă gorjeană, dar a mai depăşit astfel de momente şi este pregătit. Bălan a avut şi un mesaj public pentru fotbalişti, reamintind că mulţi dintre jucătorii ”Sportului” erau convocaţi la loturile naţionale, deşi la echipa club salariile au întârziat mai bine de un an. Prin trimitere, antrenorul a căutat să arate că un profesionist va avea întotdeauna o carieră, chiar dacă o etapă a vieţii sale sportive a fost una foarte dificilă.
”Trebuie toţi să-şi dorească să tragă la aceeaşi căruţă. Trebuie să fim responsabili pe acelaşi post. Am văzut câteva meciuri şi, din punctul meu de vedere, nu există responsabilitate pentru fiecare minge, pentru fiecare atac, pe fiecare pierdere de balon, se omit anumite aspecte. Aici trebuie să lucrez eu foarte mult. Rezultatele vin numai prin muncă. Şi noi, la Sportul, am fost neplătiţi un an de zile, şi vreo 10 am fost la echipa naţională. Prin atitudinea pe care am avut-o la antrenament mie mi-au dat semnul că se poate da un restart”, a spus noul antrenor al echipei Pandurii.