Parlamentul se reuneşte, marţi, în plen comun al celor două Camere, pentru a alege noul preşedinte al Autorității Electorale Permanente, şeful Consiliului Național al Audiovizualului şi un vicepreşedinte al Curţii de Conturi.
Reamintim, pentru funcția de preşedinte al Autorităţiii Electorale Permanente a primit aviz în comisii prefectul Capitalei, Toni Greblă.
La CNA urmează să fie votată reprezentanta PSD în Consiliu, Maria Monica Gubernat. Postul de vicepreşedinte al Curţii de Conturi ar urma să fie ocupat de Pricopie Camelia, soţia rectorului SNSPA Remus Pricopie
Greblă a fost susţinut de către grupurile PSD, UDMR şi minorităţi din Parlament. Actual prefect al Bucureştiului, Toni Greblă a fost de-a lungul timpului prefect de Gorj, senator PSD, secretar general al Guvernului, judecător al Curţii Constituţionale.
ACTUALIZARE:
Conducerea Parlamentului a decis, marţi, reluarea procedurii privind alegerea preşedintelui AEP, termenul pentru depunerea de noi candidaturi fiind 17 martie, iar votul urmând să fie dat pe 24 martie. Potrivit unor surse parlamentare, PNL nu îl vrea pe Toni Greblă la şefia Autorităţii Electorale Permanente şi nu este de acord nici cu faptul că Mituleţu Buică, fostul preşedinte, a rămas secretar general în cadrul Autorităţii. O discuţie pe acest subiect urmează să aibă loc în şedinţa coaliţiei.