Trăsnit în România! A jefuit sala de jocuri și a băgat banii la mașinuțe

Un tânăr de 34 de ani, din Fălticeni, este cercetat pentru furt calificat, în urma unei isprăvi care a făcut înconjurul țării.

Potrivit newsbucovina.ro, acesta se afla miercuri seara, 9 iulie, într-un cazino din orașul moldav și după ce a pierdut banii a furat încasările sălii, sumă cu care nu a plecat acasă, ci a continuat să joace la aparate.

Concret, gestionara a sesizat, la un moment dat, că lipsesc încasările, 1.200 de lei, și a sunat la 112, reclamând dispariția banilor. Ajunși la fața locului, polițiștii l-au luat la întrebări pe singurul client, iar acesta a recunoscut că, în timp ce responsabila unității se afla la toaletă, a luat cheia de la sertarul în care erau banii și și-a însușit cei 1.200 de lei. Prins total de febra câștigurilor, tânărul a continuat să joace, cu banii furați de această dată.

Foto: newsbucovina.ro

Articolul precedentScandal! Antrenor din Liga 1, acuzat că a lovit un jucător
Articolul următorAtenție maximă! Grupuri de persoane din alte județe fură din casele gorjenilor