Loteria Română a anunțat că la tragerea de duminică, 17 septembrie, a fost câștigat premiul de categoria I în valoare de peste 2,78 milioane euro. Biletul câștigător a fost jucat la o agenție din Calafat, Dolj, și a costat 14,5 lei.
„S-a câștigat premiul de categoria I la jocul LOTO 6/49. La tragerea suplimentară Loto 6/49 de astăzi, s-a câștigat premiul de categoria I în valoare de 13.829.095,20 de lei (peste 2,78 milioane de euro). Biletul norocos a fost jucat la o agenție loto din Calafat și a fost completat cu o variantă simplă, prețul biletului fiind de 14,50 de lei”, a transmis Loteria Română, duminică.