Un nou termen în cazul depozitului pentru deșeuri. Retragerea autorizației de funcționare, tot mai vehiculată

 

Întâlnire a reprezentanților Consiliului Județean Gorj, Instituției Prefectului, Agenției pentru Protecția Mediului, Gărzii de Mediu, Primăriei Târgu Jiu și ai Polaris, vineri, la Târgu Jiu, în care s-au căutat rezolvări pentru problema depozitului de deșeuri de la Bârsești.

În urma discuțiilor, operatorul de salubritate a primit un nou termen pentru a remedia o parte din deficiențele constatate în urma controalelor.

Până pe data de 6 februarie, firma Polaris trebuie să realizeze o serie de condiții impuse de Garda de Mediu de la București. În condițiile în care în societatea Polaris nu va realiza sarcină dată, până pe 6 februarie, există posibilitatea ca activitatea operatorului și a depozitului să fie suspendată”, a spus, în urma discuțiilor, Dorin Tascău, vicepreședintele Consiliului Județean.

Odată cu ipotetica retragere a autorizației de funcționare, municipiul Târgu Jiu va trebui să găsească un depozit din alt județ unde să ducă deșeurile din oraș.

Articolul precedentȘef din poliție și procurori, surprinși în toiul unei petreceri ilegale
Articolul următorGorj: Zeci de persoane amendate din cauza nerespectării măsurilor anti-Covid 19