Gorj: Zeci de persoane amendate din cauza nerespectării măsurilor anti-Covid 19

Nu mai puțin de 83 de gorjeni au fost sancționați contravențional în ultimele 24 de ore, după ce au fost surprinși nerespectând măsurile impuse pentru stoparea răspândirii noului coronavirus.

În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate 15 acțiuni de verificare cu efective mărite în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, în contextul prevenirii și
combaterii răspândirii COVID-19.

În total, 237 de polițiști, jandarmi și polițiști locali, lucrători ai ISU Gorj, reprezentanți ai ANPC, ANSVA și Ministerului Sănătății au acționat în zone aglomerate, unități de alimentație publică și zonele adiacente acestora, terase și mijloace de transport în comun.

În cadrul acțiunilor, au beneficiat de activitățile informativ-preventive și au fost verificate peste 1500 de persoane, 101 societăți comerciale/persoane fizice autorizate/alte zone de interes, precum și peste 200 de autovehicule/ mijloace de transport în comun/ mijloace de transport de agrement.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 83 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 8.500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.

Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, indiferent de incidența cumulată a cazurilor.

Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private.

Forţele de ordine vor desfăşura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.

Facem apel la cetăţeni să păstreze distanţarea fizică, să poarte masca de protecţie și să nu se expună la riscuri.

Siguranța și sănătatea dumneavoastră sunt prioritare pentru noi!”, a transmis IPJ Gorj.

Articolul precedentUn nou termen în cazul depozitului pentru deșeuri. Retragerea autorizației de funcționare, tot mai vehiculată
Articolul următorRomanescu, în control, sâmbătă, la lucrările de reabilitare a Căii Eroilor