Uns cu alifii fabricate înainte de ’89: ”Transferatul” Ion Tudor, lecție deschisă de diplomație

Ion Tudor, fostul şef al Secției Drumuri Naționale Târgu-Jiu, a plecat de la conducerea unității fără să arunce cu acuze în stânga și în dreapta, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori în astfel de cazuri. Susținut de Partidul Social Democrat, acesta nu s-a repezit să atace liberalii, adoptând o poziție care îi va permite să abordeze strict profesional situația începând din acest moment: sunt alții la putere, și-au făcut echipa, el este pregătit și ocuparea postului actual nu este o consecință a intervențiilor politice.

Vă aşteptaţi să mă iubească, Leuştean? Au venit la guvernare, să-şi facă echipa, cine îi împiedică? Eu am plecat la cererea mea. Este opţiunea mea. Nu stau toată ziua în bălăcăreli. Am discutat cu conducerea Regionalei şi mi-au aprobat mutarea. Cred că sunt destul de bine pregătit ca să pot să lucrez pe post de conducere. Le mulţumesc colegilor, pentru că am avut o echipă cu care am obţinut aceste rezultate. Nu suntem de neînlocuit”, a comentat Tudor la Radio Infinit.

Fostul director s-a transferat la Departamentul Juridic al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova. Bogdan Chelaru va conduce SDN Târgu Jiu.

Este un inginer tânăr, care a făcut Facultatea de Drumuri şi Poduri. A lucrat la noi, la Drumuri, de aproape doi ani, şi îi doresc succes”, a spus Tudor.

Dumitru Leuștean este titular al postului de șef secție SDN Târgu-Jiu, însă e suspendat pe perioada exercitării mandatului de primar la Novaci.

 

 

Articolul precedentRomânia, în zodia împrumuturilor masive: Bani pentru plata salariilor, pensiilor și datoriilor din trecut
Articolul următorConcursul pentru șefia CSM ar putea fi repetat. Indiferent de situație, Bălăeț se va ocupa de sportul municipal