Vântul puternic a închis Unitatea 1 de la Cernavodă și a oprit eolienele. Deficit de energie în sistem

Ministerul Energiei a anunțat, sâmbătă seară, că Unitatea 1 a Centralei Nuclearoeletrice Cernavodă s-a deconectat automat din cauza condițiilor meteorologice. Totodată, s-a transmis că turbinele eoliene au început să se oprească, precizându-se că, la momentul respectiv, în sistemul energetic erau 1.700 MW deficit.

 

SN Nuclearelectrica SA anunță că Unitatea 1 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat în seara zilei de 18 noiembrie 2023, ca urmare a condițiilor meteo care au cauzat pertubații în sistemul energetic național. Deconectarea automată a Unității 1 s-a produs în condiții de siguranță, toate sistemele unității funcționând și răspunzând conform proiectului în astfel de situații. (…) Deconectarea automată a Unității 1, precum și lucrările de remediere, nu au impact asupra securității nucleare a reactorului, personalului unității, populației și mediului înconjurător. SN Nuclearelectrica SA va reveni cu un comunicat de presă la momentul reconectării Unității 1 la Sistemul Energetic Național. (…) Totodată, din cauza vântului foarte ridicat, turbinele eoliene au început să se oprească. Eolienele produc în prezent aproximativ 1400 MW, față de 2400 MW, cât erau programați. Cu U1 CNE Cernavoda decuplată în acest moment în sistemul energetic sunt 1700 MW deficit. Situația este sub control cu sprijinul Hidroelectrica, asigurându-se echilibrarea sistemului energetic național. În acest moment nu există probleme”, a precizat Ministerul Energiei.

Articolul precedentDupă amar de vreme! România a învins Israelul și merge la EURO 2024. Iordănescu: Să terminăm pe primul loc în grupă
Articolul următorSe prelungește schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură