Victorie mare! CSM Târgu Jiu, tot mai aproape de prima scenă a handbalului feminin din România

 

Senioarele de la CSM Târgu Jiu au învins, 32-26, CSM Deva, principala contracandidată la câștigarea seriei B a Diviziei A, CSM Deva. Victoria este una foarte importantă, în urma partidei de sâmbătă după-amiaza formația noastră apropiindu-se de Liga Florilor, prima scenă a handbalului feminin din România.

După meci, antrenorul Liviu Andrieș a tras câteva concluzii, subliniind că elevele sale au jucat împotriva presiunii.
”Azi nu am jucat împotriva Devei”…
A fost un meci cu o încărcătură foarte mare. Din fericire, la final, am fost noi cei care ne-am bucurat, dar trebuie să fim realişti, am făcut un meci slab. Avem fete tinere, care nu au experienţă, iar obiectivul pe care l-am propus pune mult mai multă presiune pe prestaţia lor. Am câştigat la şase goluri şi asta contează mult în economia clasamentului final. Astăzi nu am jucat împotriva Devei, ci a presiunii. Am controlat repriza a doua, am avut mai multe realizări, ne-au intrat aruncările de afară, iar poarta şi apărarea au funcţionat mai bine”, a declarat tehnicianul…
Cu primarul ălături
Întotdeauna atent la evoluțiile sportivilor de la Clubul Sportiv Municipal, primarul Marcel Romanescu, așteaptă reîntoarcerea spectatorilor în săli și… CSM Târgu Jiu în Liga Florilor, ceea ce ar însemna ca orașul să aibă două echipe la cel mai înalt nivel pe plan național: baschet și handbal.
Doar la un pas…
Victorie foarte importantă a echipei de handbal a CSM Târgu Jiu în meciul cu CSM Deva: 32-26! Suntem cu un pas mai aproape de Liga Florilor. Avem punctaj maxim, câștigăm seria și ne pregătim pentru cea mai puternică ligă a handbalului românesc!
Avem sportivi extraordinari și tot ce ne lipsește în acest moment sunt spectatorii din sală. Am, însă, certitudinea că, în curând, ne vom putea susține echipele din tribune! Până atunci, suntem cu sufletul alături de sportivii târgujieni.
Hai, CSM!”, a transmis Romanescu.
CSM Târgu Jiu în atac:

Articolul precedentMeteo – Oltenia: Când se așteaptă temperaturi specifice primăverii
Articolul următorGorj: Monument istoric, casa unui fost prefect s-a prăbușit