Vin pensiile speciale pentru aleșii locali. Cât vor primi

Parlamentarii sprijină aleșii locali în demersul prin care aceștia din urmă caută să obțină pensii speciale. A fost depus un proiect de lege care prevede ca primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții consiliilor locale să beneficieze de sume suplimentare, la bătrânețe. Inițiativa legislativă se dorește aplicabilă de la 1 ianuarie 2019, dată de la care aleșii locali menționați să beneficieze, după pensionare, de o indemnizație care să poată fi adăugată la pensia de stat sau la alte venituri. Inițiativa vine de la reprezentanții primarilor, dar a fost pusă în practică de un parlamentar liberal, demers la care s-au alăturat și parlamentarii de la putere. Concret, conform proiectului de lege amintit un primar cu un mandat va primi în plus 475 de lei, cel cu două mandate 950 de lei, iar la trei mandate suma este de 1.425 de lei. În urma reacților, liberalii au anunțat că nu vor mai susține proiectul, însă situația nu ar fi un impediment în condițiile în care coaliția de guvernare are o majoritate confortabilă. Reamintim, prima tentativă de acest gen a fost declarată neconstituțională.

Articolul precedentRomanescu așteaptă un potențial investitor la Târgu Jiu
Articolul următorRomanescu şi Tudor, invitaţi de preşedintele Iohannis la Cotroceni