Violeta Alexandru: Alocațiile și pensiile vor crește. Alocațiile se majorează cu 20%, chiar la începutul anului

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a dat asigurări, într-o intervenție la RFI, că prin programul de guvernare se asigură majorarea pensiilor și alocațiilor. Potrivit acesteia, alocațiile vor crește cu 20% încă de la începutul anului.

În programul de guvernare, pentru noi, lucrurile sunt foarte clare, vor crește atât pensiile, cât și alocațiile. Prima poză a încasărilor la buget o avem la finalul acestui an, când se pregătește bugetul pentru anul viitor. În funcție de această situație, pentru că toate plățile se fac funcție de încasările la buget, Ministerul Finanțelor va avea o comunicare publică concretă vizavi de cuantumul creșterii, mă refer la pensii. Pentru alocații, cum știți, creșterile sunt deja prevăzute în Ordonanța pe care am modificat-o pe acest subiect, 20% la începutul anului și încă 20% la jumătatea anului și la fel și peste doi ani”.

Angajamente…

Strict referitor la pensii, Violata Alexandru a precizat:
Vor crește. Din punctul de vedere al liberalilor, lucrurile sunt foarte clare. În primul rând, în programul nostru de guvernare, pentru creșterea pensiilor am spus foarte clar că avem în vedere o creștere care să acopere 100% rata inflației și 50% din câștigul salarial mediu brut pe economie
Articolul precedentGorj: S-au bătut ca-n ”Șapte” păcate. Patru bărbați au fost reținuți
Articolul următorBaschet: CSM Târgu Jiu a învins Steaua în Liga Națională