Vehiculata colaborare PSD-Pro România nu este decât subiect de speculații, în acest moment, precizează Mihai Weber, liderul social-democraților gorjeni. Cât privește posibilitatea ca foști membri PSD, actualmente în partidul condus de Victor Ponta, să se întoarcă în organizația de la Gorj (și numele lui Florin Cîrciumaru fiind subiect în unele zvonuri politice), deputatul precizează că nu oricine și nu oricum, însă, în principiu, ușa ar fi deschisă pentru cei care nu au aruncat cu pietre la plecare, decizia reprimirii în tabăra social-democraților urmând să fie subiectul unor analize serioase.
“Eu o văd ca o discuție la nivel național, nu neapărat pe plan local. Nu vă ascund că am avut discuții în Biroul Național Politic discuții pe subiectul colaborării cu Pro România, dar nu știu când se va concretiza. Au fost numai tatonări de genul acesta, dar oficial nu am avut o dorință din partea unora de la alte formațiuni să vină. Fiecare își aruncă săgețile, încearcă să vadă care este reacția, dar când se va concretiza ceva, va presupune o discuție și un dialog cât se poate de deschis pe tema respectivă. Aici, la Gorj, nu știu să vă spun care sunt intențiile unora care au plecat din PSD. Cu siguranță vă spun că dacă există o persoană care dorește să revină în PSD, o vom face discutând și analizând foarte bine și activitatea și prestația pe care a avut-o persoana respectivă. Dacă vreți, chiar și reacțiile pe care le-a avut atunci când a părăsit formațiunea politică. Nu are rost să deschidem ușa pentru cei care au anumite frustrări și nu au putut să și le depășească în timp”, a declarat Weber.