Weber le arată ușa ”șantajiștilor” din PSD Gorj: Nu oprim pe nimeni cu forța în echipă

Mihai Weber, preşedintele PSD Gorj a reacţionat tranşant la speculația, potrivit căreia, Adrian Tudor ar putea părăsi formaţiunea politică din care face parte dacă nu este desemnat candidat la Primăria Târgu Jiu. Weber a declarat că ţine uşa larg deschisă pentru astfel de nemulţumiţi, iar social-democraţii trebuie să-l susţină necondiţionat pe omul care va încerca să-l învingă pe Marcel Romanescu. Ultimele informaţii îl indică pe fostul prefect Ciprian Florescu drept favorit pentru candidatura la primăria municipiului.

Sunt imun la aceste mici şantaje. Deschid uşa la toţi, nu oprim pe nimeni cu forţa în echipă. Un om care merge pe ideea că dacă nu e el, pleacă în altă parte, nu are ce să caute în echipa Partidului Social Democrat. Cred că suntem destul de maturi şi avem destul de multă experienţă, fiecare dintre noi, astfel încât să tragem o concluzie constructivă. Pentru fiecare există un loc. Niciodată nu ne abandonăm oamenii”, a spus Weber la Radio Infinit.

Deputatul a mai declarat că PSD a stabilit candidaţii în aproape 60 de localităţi din Gorj.

În urma celor apărute în spațiul public, Adrian Tudor a precizat pe pagina sa de socializare că nu se va îndrepta spre un alt partid.

Precizare pentru speculanți: NU PLEC DIN PSD!”, a arătat, pe facebook, viceprimarul.

Articolul precedentS-au tras ”sferturile” Cupei României. Craiova merge în Moldova, unde joacă FCSB și Dinamo
Articolul următorPreședintele de la județ, săgeți către cadrele medicale: Instrumentarul nou nu este folosit în integralitate