Fostul șef al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, Viorel Caragea, a lansat în spațiul public o ipoteză politică bombă. Acesta susține că senatorul Florin Cîrciumaru va căuta să nu organizeze alegeri în filială, pentru a-și păstra statutul de conducător al PSD Gorj, iar în situația în care demersul nu îi va reuși, va încerca să-l impună pe prefectul Ciprian Florescu la șefia organizației. ”Îi va propune domnului Dragnea (Florin Cîrciumaru n.red.) să rămână tot el ca conducere, că nu poate, e șef toată viața cu clanul Negomir, iar în caz contrar îl va susține neprecupețit pe domnul Ciprian Florescu, împotriva tandemului Weber-Cosmin Popescu”, a spus, la Radio Infinit, Caragea. În acest moment, variantă emisă de fostul candidat independent la Primăria Târgu Jiu nu stă în picioare, însă se preconizează ca foarte curând funcția de prefect să devină una politică, situație în care Ciprian Florescu ar putea deveni șeful PSD Gorj. Deputatul Mihai Weber a precizat că nu consideră serioasă această ipoteză. ”Haideți să vorbim de lucruri serioase. Chaiar așa am ajuns noi, subiecte și discuții de genul ăstă”, a replicat parlamentarul.