Meteorologii anunță temperaturi de început de vară pentru acest weekend și ziua de luni. Sâmbătă, în Oltenia, termometrele ar putea urca până la 28 de grade Celsius în termometre, iar pentru duminică sunt preconizate valori ridicate în toată țara, însă maximele sunt așteptate în Muntenia, 31 de grade Celsius, și Oltenia, 30 de grade Celsius.
Potrivit Meteoromania.ro, ”maximele se vor înregistra luni, 30 septembrie, când în Muntenia și Oltenia sunt așteptate 32 de grade, în Moldova și Dobrogea se prognozează 30 de grade, în Maramureș 25 de grade, în Transilvania 27 de grade, în Crișana 27 de grade, iar în Banat 29 de grade. Cu toate astea, în centrul, nord-estul și în vestul țării sunt șanse mari de ploaie”.