Bolojan sfidează gorjenii! L-a impus pe Virgil Popescu în conducerea PNL Gorj. Cine sunt noii lideri liberali

Organizaăția Județană PNL Gorj are, începând de vineri, o conducere interimară. Astfel, Biroul Național Politic a numit un nucleu care va coordona activitatea, din acesta făcând parte Virgil Popescu (fost ministru al Energiei), generalul Ioan Sîrbu, Dumitru Vulpe (primarul comunei Câlnic) și profesorul universitar Dorel Chirițescu.

Gigel Știrbu, vicepreședintele național pentru regiounea Oltenia Vest va superviza situația din PNL Gorj.

Surprinde impunerea lui Virgil Popescu, cel considerat ”groparul mineritului”. Așa l-a catalogat public Gheorghe Grivei, fost lider liberal gorjean, dar și Corneliu Răducan Morega, actual prefect de Gorj și lider al USR Târgu Jiu. Acesta din urmă cerea chiar interzicerea lui Popescu în județ.

 

“Lui Virgil Popescu ar trebui sa i se interzică sa mai intre in Gorj pentru ca pe lângă faptul ca este groparul mineritului si groparul energeticienilor din Gorj nu face altceva decât sa producă panică prin declarațiile pe care le face si spune numai tâmpenii. Nu se va Închide mineritul la finalul anului 2025. Fie că vrea sau nu vrea, un gură cască care a fost ministrul Energiei si nici nu are legătura cu Gorjul. Nu știu ce urmărește acest om”, declara la Gorj TV, în toamna anului 2025, Răducan Morega.

Articolul precedentFotbal: CSM Târgu Jiu câștigă un joc dificil și se menține în plutonul fruntaș al seriei
Articolul următorFotbal: România a pierdut în Suedia. Mutu: Nimic semnificativ. Prea puțin ca să avem pretenții