Cârciumaru, mândru de alegerea Vasilicăi Dăncilă

În plină criză politică, pesediştii se bat cu pumnii în piept că au desemnat prima femeie premier.  Într-un comunicat al organizaţiei de tineret, mai-marii partidului sunt felicitaţi pentru că dau dovadă de maturitate şi oferă “egalitate de șanse” tuturor membrilor săi. Despre alegerea făcută a avut numai cuvinte de laudă şi senatorul PSD de la Gorj, Florin Cârciumaru.

“Eu consider că este una dintre cele mai bune variante pe care le-a ales Comitetul Executiv. Au fost două propuneri, pentru doamna Dăncilă şi pentru doamna Andronescu. În finalul dezbaterilor şi discuţiilor, doamna Andronescu s-a retras, chiar şi dânsa a susţinut-o pe doamna Dăncilă. În unanimitate de voturi, sau mai bine spus cu 4 voturi contra şi 4 abţineri, restul, toţi cei 60 şi ceva de preşedinţi de organizaţii şi de membrii ai Comitetului Executiv, au votat pentru susţinerea doamnei Dăncilă”, a precizat Cârciumaru.

Preşedintele organizaţiei judeţene a mai spus că nu l-a sprijinit pe fostul premier Tudose, ci a rămas fidel liderului de la nivel central, Liviu Dragnea.

“Ştirea care a apărut la nivel naţional, precum că organizaţia PSD Gorj îl susţine pe domnul Mihai Tudose a fost o ştire falsă. Nu ştiu de unde a apărut această ştire, organizaţia de la Gorj alături de toate organizaţiile din partea de sud, din Oltenia, Muntenia, au fost de la bun început alături de partid, şi fiind alături de partid, bineînţeles că au fost alături de preşedintele partidului”,  a subliniat Cârciumaru.

Viorica Dăncilă, desemnată de preşedintele Klaus Iohannis pentru funcţia de premier, are 53 de ani, iar de nouă ani este europarlamentar. Ea a fost mai întâi profesoară şi este membru PSD din 1996, fiind, pe rând, preşedintele Organizaţiei de Femei PSD Videle, consilier local la Videle, consilier judeţean în Teleorman şi preşedintele Organizaţiei de femei PSD Teleorman.

 

Articolul precedentRomanescu îl dă afară pe consilierul lui Pătrăşcoiu
Articolul următorManagerul Spitalului din Târgu Jiu, reclamat de salariați Consiliului de Administrație