Cîrciumaru știe poezii frumoase: Am hotărât să fim o echipă unită

Senatorul Florin Cîrciumaru spune că în PSD este lapte şi miere. Actualul preşedinte al social democraţilor gorjeni a declarat că ultima întâlnire a Comitetului Judeţean Executiv a demonstrat că în partid există unitate, iar viitoarele alegeri interne vor fi democratice şi vor stabili oamenii care vor conduce partidul spre luptele electorale din 2019 şi 2020.

“S-a dovedit încă o dată unitatea organizaţiei, chiar a fost o surpriză foarte plăcută pentru că şi primarii care erau în discuţii cu alte partide au fost prezenţi. Am hotărât cu toţii să fim o echipă unită, să facem un transfer de funcţii de la o generaţie la alta şi să rămânem lângă viitoarea echipă. Împreună trebuie să fim şi mai puternici, să obţinem rezultate mai bune pe viitor. Nu pot să dau nume, dar este o competiţie democratică şi fiecare membru PSD care doreşte trebuie să-şi depună candidatura pentru funcţia de secretar, vicepreşedinte şi preşedinte”, a declarat Cârciumaru.

Liderul PSD a mai spus că nu există cale de întoarcere în partid pentru primarul din Teleşti, Nicolae Mischie, cel care a trecut la ALDE, dar cel dintâi este convins că social-democraţii vor recâştiga şefia comunei.

“În zona Teleştiului avem o echipă puternică, deja ştim candidatul, de pe acuma, pentru alegerile din 2020. Cred că este una dintre cele mai puternice organizaţii PSD, deşi comuna este una mai mică”.

Articolul precedentMiroase a penali! ”Dumnezeii” de la Poliția Locală, la un recurs de abuz în serviciu
Articolul următorMinerii, copleşiţi cu declaraţii de dragoste. Clasa politică îi curtează cu vorbe dulci, banii nu sunt