Președinții de organizații județene PSD sunt bătuți în cuie până în 2021. Comitetul Executiv Național a anulat alegerile interne considerând că nu sunt oportune, în condițiile în care 2018 pregătește bătăliile electorale din 2019 și 2020. În fapt, Liviu Dragnea își securizează în funcții șefii de filiale care au dovedit loialitate. Nu se vor organiza alegeri nici măcar în organizațiile unde conducerea este asigurată prin interimat. Senatorul Florin Cârciumaru, președintele PSD Gorj, susține, din nou, că vrea să renunțe la prima funcție din partid.
”Nu vom avea alegeri în 2018, nici în 2019, nici în 2020. De ce s-a justificat această hotărâre…Cei care am luat hotărârea în CEX suntem toți președinții de organizații…Am considerat că nu trebuie umblat la infrastractura din teritoriu pentru că 2018 este an preelectoral, 2019 și 2020 sunt ani electorali. Orice schimbare aduce și lucruri bune, dar și lucruri tensionate. S-a mers și se va merge pe aceasta structură, câștigătoare în 2016. Eu, personal, sunt un om care sunt la dispoziția partidului. Dacă partidul hotărește ca în 2018, 2019 sau 2020 va organiza alegeri, eu, practic, nu voi mai candida”, a spus, la Radio Infinit, Florin Cârciumaru.
Acesta a anunțat de mai multă vreme că va renunța la șefia partidului, la Gorj, dar prin votul dat în Comitetul Executiv Național nu a făcut decât să se pună la adăpost de o eventuală competiție internă.