Campionul! Gabroveanu, pugilistul gorjean care țintește titlul mondial la profesioniști

Succesul îl descoperi în dicționar. Îl găsești definit și explicat în sute de biblioteci. Pare a fi la tot pasul, dar nu e. E rar, prețios, scump. Generație după generație i-a căutat rețeta. Sunt destui care cred că au găsit-o și i-au pus ingredientele în rânduri tipărite pentru eternitate. În zadar, nu pare să ajute. Miracolul împlinirii nu se leagă, nu crește precum pâinea pusă la dospit. Mai e ceva. Lipsește un element, posibil două, poate alchimiștii sociali nu au fost bine intenționați și au ținut secretul numai și numai pentru ei.

Să fie omul? Tocmai cel ce amestecă, cântărește, măsoară și taie?

Alexandru Gabroveanu are 31 de ani și este unul dintre tinerii gorjeni care și-a luat bilet spre zările lumii, fiind hotărât să întâlnească succesul. Succesul lui și numai al lui. Să își strângă mână prietenește, să zăbovească la povești. Cel mai important, să rămână amici pe viață. Știa la ce s-a înhămat. Știa că este singur, doar familia, de departe, îi căuta protecție divină prin rugăciuni. ”Nu credea nimeni în mine”, spune de abia auzit.

Calm, exagerat de calm pentru epoca zbuciumată în care trăim, își amintește cum cu un rucsac plin cu speranțe a luat drumul Germaniei. Să facă box, să fie cel mai bun, să câștige titlul suprem: cel de campion mondial. Stabilit la Karlsruhe, gorjeanul a trebuit să se întrețină. Trebuiau bani pentru trai, pentru pregătirea sportivă. De unde? De la serviciu. Alexandru s-a angajat șofer. Iar de aici poate începe una dintre definițiile sale. La 4 dimineața se pregătea să meargă la serviciu. La ora la care cei mai mulți visează cum succesul îi strânge în brațe. Patru ore de șoferie, masă, școală de germană, antrenament, din nou serviciu câteva ore și pregătire pentru reușită. Doi ani a durat povestea asta. Zi după zi, doi ani grei, în care a tras cu dinții pentru obiectivul său. Să fie boxeur. Unul profesionist, cel mai bun la super-grei. În jurul lui s-au strâns profesioniști, Marian Tobă și Valentin Silaghi (medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Moscova 1980).

Se ocupă de pregătirea mea, știu ce trebuie și când trebuie. Suntem ca o familie, foarte apropiați. Familiile noastre sunt apropiate”, precizează pugilistul.

Pregătire, muncă, pregătire, muncă, ambiție, vise, ambiție. Gabroveanu are 14 victorii la profesioniști. Este campion european și intercontinental GBU. Liniștit, se relaxează prin centrul Târgu Jiului după câteva ore de antrenament. Este acasă, dar pregătirea e sfântă. Trage tare fizic, la întoarcerea în Germania trebuie să fie în parametri. Nu pierde vremea prin cluburi, rar le calcă pragul, la câte un eveniment. Ar putea face senzație în astfel de locații. Nu-i place, rosturile sale sunt altele. Sunt cunoscuți care îi spun că este mai modest decât prevede legea. Poate această calitate a fost un magnet care a atras fanii lângă el. Mii de români îi urează succes și îi țin punii înainte de gale. La un meci disputat în Germania au fost 800 de compatrioți în sală:

”Opt sute de români au venit să mă susțină. Este ceva extraordinar”.

Vrea mai mult, transpiră zilnic pentru obiectivele sale. Crede că mai poate boxa și peste zece ani, nu duce mulți pumni din competiții. De dat a tot dat. El e bine.

Totuși, întotdeauna vine o zi. Pentru oricine, în orice profesie. Ziua retragerii. Târgujianul nu pare să lase nimic la întâmplare: calculează, urmărește să așeze planuri peste planuri.

Da, m-am gândit și la ce o să fac atunci când nu o să mai boxez. În primul rând, o să mă întorc în țară. Germania mi se potrivește, la Karlsruhe mă salut cu toți vecinii, seniori și copii, dar o să vin acasă. Ce aș vrea să fac? Două chestii mari, pentru mine. Intenționez să deschid o clinică pentru recuperarea sportivilor și nu numai. Sunt specializat, am studii, m-aș putea implica direct, nu numai cu banii. Pe lângă asta, mi-aș dori să antrenez. Nu, nu să fiu profesorul cu catalogul, mi-ar place mult să antrenez”, se destăinuie Alexandru.

Am povestit ceva timp cu pugilistul, la discuție alăturându-se și Marian Gabroveanu, tatăl campionului. Profesor și antrenor de lupte, Gabroveanu senior se implică, ar vrea mai mult, dar sportul cere multe sacrificii și puțini copii se mai încumetă să-l practice serios.

Salut și plec hotărât să nu uit a cita motto-ul campionului: ”Maestre, tre’ să scriem istorie!”.

Da, maestre. Poți să scrii istorie.

Alexandru Gabroveanu și Marian Gabroveanu

 

 

 

Articolul precedentCristi Borcea, agricultor în Oltenia. Fostul acționar de la Dinamo a preluat o fermă de 4.000 de hectare
Articolul următorCrimă! O gorjeancă a fost arestată pentru că și-ar fi omorât soțul cu un cuțit