Fonduri europene consistente pentru Târgu Jiu: Orașul va mai beneficia de încă 115 milioane de euro

Municipiul Târgu Jiu va beneficia de fonduri europene în valoare de 115 miioane de euro în următorii șapte ani de zile, indiferent dacă Marcel Romanescu rămâne sau nu la  cârma primăriei. Anunţul a fost făcut chiar de edilul în funcţie, care are meritul că a negociat, la Ministerul Fondurilor Europene, o așa finanțare importantă. Banii vin în completarea altor 70 de milioane de euro, obţinute pentru proiectele implementate până în 2023.

Suntem beneficiarii a 70 de milioane de euro care vor fi puși în operă în următorii trei ani de zile pe raza municipiului Târgu Jiu. Este o mare realizare. Mai mult decât atât, din discuțiile pe care le-am avut la Ministerul Fondurilor Europene, indiferent de ce se va întâmpla în aceste alegeri, cetățenii Municipiului Târgu Jiu vor mai beneficia, în perioada 2020-2027, de încă 115 milioane de euro. Acesta a fost finalul negocierilor pe care le-am avut”, a anunţat Romanescu.

Primarul a dezvăluit cum a reuşit să atragă această sumă consistentă.

Am avut și un avantaj pentru că la acea negociere am fost reprezentantul tuturor primarilor de municipiu din Oltenia. Interesul meu era ca municipiului Târgu Jiu să poată beneficia de o sumă însemnată, iar suma să nu fie repartizată în funcție de numărul de locuitori. Asta am obținut la negocieri, ca repartiția fondurilor să se facă pe un alt criteriu, adică să se țină cont de nivelul anterior al atragerii fondurilor europene. Nu mai avem altceva de făcut decât să pregătim proiecte pentru a acoperi în integralitate suma de 115 milioane de euro”, a precizat edilul.

Acum, că autoritatea publică locală are perspectiva acestor fondurile, vor putea fi demarate și investiţii în infrastructura rutieră.

Ne-au dat posibilitatea ca pe viitoarea Axă de finanțare să putem finanța tot ce înseamnă străzi sau pasaje subterane. Astăzi, Târgu Jiul are trei proiecte în zona ultracentrală, cele trei pasaje subterane de la Liceul Tudor, de la Parâng și de la Piața Mare. Fiecare dintre aceste proiecte sunt evaluate la 5 milioane de euro. Le-am prins pe viitoarea Axă de finanțare 2020-2027. După introducerea noii rețele de transport, avem prinsă în această finanțare europeană reabilitarea tuturor străzilor din municipiul Târgu Jiu”, a explicat Romanescu.

Articolul precedentCăutări ale salvamontiștilor gorjeni. Turiști rătăciți, printre ei un copil
Articolul următorGorj: Transportat la spital după ce au lovit un mistreț cu mașina