Prefectul de Gorj, Cosmin Pistol, a anunțat că în acest moment nu mai sunt locuri la ATI, pe plan local, pentru persoanele infestate cu Covid-19.
Deși la nivel de județ rata de infectare este de 1,34, un indice destul de mic, probleme mari pot apărea la Târgu Jiu, unde s-a ajuns la 2,39, nu departe de 3 la mie, procent care odată atins și depășit duce la sistarea activităților în zona economică HoReCa și alte măsuri.
”După cum știți, avem peste 500 de cazuri înregistrate în ultimele 14 zile, peste 3.000 de cazuri de când a început această pandemie. Ce pot sa vă spus ca în zonă de ATI suntem deficitar. În ultimele 14 zile, cu excepția câtorva zile, avem zero locuri la ATI și deja sunt probleme pentru a mai găsi un loc în țară pentru pacienți ATI. Deci lucrurile nu sunt deloc îmbucurătoare. (…) Avem o HG 856, din 14 octombrie, care ne îndrumă exact ce măsuri vor trebui luate. E vorba de acei indici de incidență. Până în 1,5, între 1,5 și 3 și peste 3 la mie, care spun exact ce măsuri trebuie luate. Dacă cumva se depășește 3 la mie, și ne gândim că în municipiul Târgu Jiu avem un indice de incidență de 2,39, atunci ne gândim ca vom asista activitatea agenților economici din zonă HoReCa, vom institui mască de protecție în spațiile publice, iar școlile își vor desfășura activitatea doar în sistem online. Astea la peste 3 la mie. La nivelul județului, dacă ne uităm comparativ cu celelalte județe din jurul nostru, stăm bine, avem un indice destul de scăzut, de 1,34”, a precizat prefectul.
Acesta a mai adăugat că se fac eforturi pentru suplimentarea locurilor în ATI, cu 10 paturi, fiind deja pacienți în așteptare.