Mihai Weber nu rezonează cu omologul său de la USR, Radu Miruţă.
Deputatul social-democrat nu crede că judeţul ar beneficia de investiţii majore dacă ar fi declarat “zonă economică specială” după închiderea mineritului. Mai mult, Weber consideră că iniţiativa lui Miruţă este populistă, iar guvernarea PNL-USR putea face paşii necesari atunci când a avut şi pârghiile să implementeze proiecte pentru Gorj.
“Investitorii vin dacă găsesc un teren propice, dacă le sunt acordate anumite facilităţi, nu dacă este o zonă defavorizată. Am spus-o tot timpul: dacă sunt lucruri benefice pentru judeţ, măsuri, legi, cu siguranţă nu voi ţine cont de culoarea politică a iniţiativelor. Din opoziţie, este foarte uşor să arunci petarde. La chestiuni populiste, din care îşi face imagine, eu nu cuplez. Nu ştiu despre această discuţie, dar eu fac trimitere la perioada când ai avut şi furculiţa, şi cuţitul în mână, şi nu s-a întâmplat nimic. N-am văzut la vremea respectivă că s-a dorit”, a spus Weber la Radio Infinit.