Reținut după ce a vrut să tâlhărească administratorul sălii de jocuri unde a pierdut banii.
”La data de 10 mai a.c., polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale au identificat și reținut pentru 24 de ore, și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un tânăr de 26 de ani, din comuna Bâlteni, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată.
Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 9 mai a.c., tânărul, însoțit de doi bărbați, de 25 și 32 de ani, din orașul Rovinari, respectiv comuna Bâlteni, s-ar fi deplasat la o sală de jocuri de noroc, din comuna Bâlteni, cu scopul de a recupera o sumă de bani, pierdută anterior la aparatele de tip slothmachine, din incinta societății.
Astfel, prin amenințarea cu un obiect contondent, bărbatul ar fi încercat recuperarea sumei de bani de la administratorul societății, însă, nu a reușit, părăsind localul public împreună cu cei doi bărbați. Ulterior, cei trei au fost identificați de polițiști.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu”, a transmis IPJ Gorj.