Foto: Inadmisibil! Târgul de la Polovragi, transformat într-un bâlci al nesimțirii. Autoritățile dorm

Realități cutremurătoare surprinse în Târgul de Sfântul Ilie de la Polovragi, una dintre cele mai mari manifestări populare de profil din România . Ceea ce ar trebui să fie o sărbătoare tradițională s-a transformat într-un bâlci la cheremul unor negustori care, prin comportament, iscă multă semne de întrebare și nesiguranță. Imaginile surprinse înlocuiesc milioane de cuvinte, se poate observa cine servește, cum și în ce condiții. Cert este că până în acest moment în spațiul public nu există un mesaj clar al autorităților, entități ale statului care să arate că se implică, au luat măsuri și supraveghează în continuare bunul mers al treburilor. Inexplicabil, populația nu evită astfel de comecianți, situație în care unii se simt încurajați să se desfășoare după bunul plac. Cunoscuta Nedeie de la Polovragi datează încă din secolul al XVII lea, când se organiza un bâlci al negustorilor și al ciobanilor din Gorj, Vâlcea, Alba și Sibiu. Tradiția s-a vrut păstrată, an de an sunt în program activități cultural-artistice, însă lucrurile au scăpat total de sub control la capitolul alimentație publică, unde organizatorii sunt bătuți la scor de neprezentare.

Galerie foto:

 

Articolul precedentDragnea, folosit în reglările de conturi din Târgu Jiu: Dacă ar fi fost o discuție, aș fi știut
Articolul următorWeber a luat darul lui Dăncilă. Inaugurează stadionul din vorbe, în septembrie