Veste bună pentru cetățenii municipiului Târgu Jiu și nu doar pentru ei. Reabilitarea străzii Tudor Vladimirescu se apropie de final, în câteva zile circulația urmând să se desfășoare normal pe această importantă arteră rutieră a orașului.
”Ne apropiem de final cu lucrările din strada Tudor Vladimirescu. Având în vedere că este o zonă aglomerată, Edilitara a fost nevoită să intervină și pe timpul nopții. A fost o lucrare destul de dificilă, având în vedere că a cuprins inclusiv modernizarea canalizării, modernizarea iluminatului public, refacerea trotuarelor și turnarea unui nou covor asfaltic.
Lucrările se vor finaliza în câteva zile, după turnarea ultimului strat de asfalt și ridicarea capacelor de cămine la cotă.
Este o investiție din bugetul local, în valoare de 3 milioane de lei, bani care rămân la Târgu Jiu, având în vedere că lucrările au fost executate de Societatea Edilitara”, a transmis, vineri seara, primarul Marcel Romanescu.