Actorii Teatrului Dramatic ”Elvira Godeanu” din Târgu Jiu au ridicat sala în picioare în urma celor doua reprezentații cu piesa ”Morfina” (după M. Bulgakov), de sâmbătă seara, susținute pe scena Teatrului Național ”I.L. Caragiale” București (TNB). Cu regie Dumitru Acriș, spectacolele au fost un real succes, prestația teatrului din Târgu Jiu fiind răsplătită cu aplauze de un public cunăscător, unul bun filtrant al calității actului teatral.
RECENZIE ÎN GRUPUL ”MERGEM LA TEATRU”
”… MORFINA trupei din Târgu Jiu e o demonstrație de prezență, eu ma bucur mereu când vin la București teatre pe care nu le știu. Din apropietra scenei mi-au rămas în memorie secvențele paroxistice ale doctorului în episoadele injectării, Vlad Fiu e viu în acele secvențe vecine cu moartea. La fel, transformarea Luminiței Șorop dintr-un dans hipnotic si Sandu Mustățea ca liant cu prezentul, credibil în acest context. Ioana Flora aduce și ea nuanțe necesare și ce gradeaza autentic colaborarea cu sistemul – cu rămașite ale umanității e un contrapunct necesar la Felcer.
Am venit cu așteptări pentru regia lui Dumitru Acriș, am rezonat cu intențiile ei (ale regiei) — sau cu ceea ce am înțeles eu din ele (din intenții).
Acriș aduce câteva planuri ce transcend povestea imediată: de la general la specific, de la actual la contextual, de la individ la mecanica socială.
Muzica — magnetică pe alocuri — funcționează ca un reziduu al gândurilor neexprimate. Cumva ca morfina, nu comentează, ci te absoarbe. Creează un spațiu între psihedelic și luciditate. Sonorizarea cred ca putea fi mai bună.
Pentru mine, scena finală putea lipsi. Sau, eventual, se putea lipi mai organic de restul. Scena anterioară, care funcționează ca un pre-sequel al plecării doctorului, pare construită tocmai pentru a justifica ultimul tablou. Dar tot pentru mine, ambele puteau dispărea — totul era deja clar, exista într o firmă eliptica în vibrația actiunii.
Scenografia rămâne un element-cheie: brancardele acelea, rânduite ca într-o sală de așteptare a destinului, automatizează mersul sistemului. Îl fac vizibil și mecanic, ca într-o fabrică în care intri fără să știi pe ce culoare vei fi sus si unde vei fi <<descărcat>> .
Poate că înțelegerea mea vine din contextul medical pe care îl cunosc printr-un proxy de încredere. Poate vine și din faptul că văd spectacolul, asemenea lui <<Ilie>> și <<Fermei>> în prag de alegeri — acel moment în care mecanismele statului te suie pe podium, te felicită aniversar, cu speranța să nu te trezești chiar atunci.
Dincolo de chestiunile artistice, am plecat notând gândul in autobuzul spre casă: fără morfină ai putea simți când sistemul îți pregătește deja brancarda? Daca ai ști, ai accepta morfina, orice forma ar avea ea?
Dacă nu ai accepta-o, ai astepta trenul precum Anna Karenina sau cu rutina de a aștepta zilnic trenul tău?”, a scris Valentin Dima.
