Acasă Blog Pagina 1645

În anul Centenarului, prefectul Florescu a felicitat gorjenii de 100 de ani

Patru persoane din Gorj, născute în 1918, au primit felicitări de la prefectul Ciprian Florescu și de la reprezentanții principalelor instituții ale Ministerului Afacerilor Interne.  Azi, 14 iunie, a avut loc acțiunea ”O viață cât un centenar”, manifestare cu scopul determinat de a sărbători persoanele năcute în anul Marii Uniri. În Gorj avem patru ”centenari”, oameni care trăiesc un secol de România Mare. Pe lângă flori și un tort, sărbătoriții au primit un steag tricolor și o insignă omagială.

Anchetă! Au spart mai multe geamuri de la sediul primăriei

Anchetă la Fărcăşeşti, acolo unde poliţiştii efectuează cercetări după ce persoane necunoscute au spart geamurile sediului primăriei. Mai multe geamuri, atât din fața cât și din lateralul corpului de de clădire, au fost făcute cioburi în noaptea de 13/14 iunie.  Polițiștii au urmărit imaginile înregistrate pe camerele de supraveghere amplasate în instituție și caută făptașii.

Gorj: Furtuna a adus necazuri. Acoperiș luat de vânt, copaci căzuți pe carosabil

Codul portocaliu de vânt, grindină și descărcări electrice anunțat pentru miercuri seara în Gorj și-a făcut prezența cu o furtună care a creat probleme serioase. Din fericire, nu au existat victime, iar pompierii au fost la datorie și au intervenit acolo unde a fost nevoie. Acoperișul unei case din Târgu Jiu a fost zmuls de vânt, în zona Castelului de Apă, iar în apropiere, bucăți de tencuială și module ornamentale au căzut de pe blocuri, producând panică. ”Au fost trei intervenții pentru îndepărtarea unor copaci căzuți pe carosabil în Curtișoara, Borăscu și Schela. Au fost și pietre căzute pe carosabil, pe Defileul Jiului, la 10 kilometri de Bumbești Jiu. O persoană a fost surprinsă de furtună, sub un pod, la Arcani”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj.

Galerie foto:

Romanescu : ”Nu poți lăsa cetățeanul sub ape, ApaRegio trăiește datorită Târgu Jiului”. Primarul, nemulțumit de calitatea apei și de costul unor servicii

Meteorologii au anunțat precipitații și vreme rea până vineri dimineața, miercuri, între orele 19.30 și 20.30, Gorjul s-a aflat sub cod portocaliu de vânt, grindină și descărcări electrice. Pompierii au fost solicitați să intervină în mai multe comune din județ pentru a degaja copacii căzuți pe carosabil, dar și la Târgu Jiu, unde acoperișul unei case a fost doborât de vântul puternic. Există în continuare riscul ca străzile orașului să fie inundate, iar primarul Marcel Romanescu așteaptă ca ApaRegio să dea dovadă de responsabilitate. 

Edilul nu poate să înțeleagă nonșalanța cu care reprezentanții acestei companii tratează problemele pe profil ale orașului, în condițiile în care firma este prosperă tocmai datorită buzunarelor târgujienilor. Totodată, rămâne o enigmă cum ApaRegio a căutat să justifice neimplicarea, atunci când străzile au fost acoperite de apă, în condițiile în care colaborarea cu Primăria municipiului Târgu Jiu nu este de ieri sau de azi, iar până în prezent nimeni nu a cerut contracte pentru a interveni în caz de necesitate. ”Există document, în momentul de față, la nivelul municipiului Târgu Jiu, în care se predă societății ApaRegio canalizare menajeră și canalizare pluvială. Nu toate canalizările, o mare parte. Târgu Jiul are canalizare nu de doi ani de zile, de 50 de ani, sau 20 de ani pe pluvială. Nu poți veni acum și să spui, nu domnule, acum vreau un contract. Să nu uităm un lucru: dacă există astăzi societatea ApaRegio, vorbim despre veniturile pe care le obține datorită municipiului Târgu Jiu. Atâta timp cât iei bani și poți să trăiești și să funcționezi ca societate, trebuie să te gândești la cetățeanul din Târgu Jiu, care îți plătește lună de lună. Dacă mâine Târgu Jiul s-ar decupla de la această societate, ApaRegio ar fi în cap. A apărut o problemă, din punctul meu de vedere ApaRegio trebuia să intervină, chiar dacă aveau 100% dreptate, pentru că ne puteam pune la masă să spunem: domnule avem o problemă, dar nu poți să lași cetățeanul din Târgu Jiu sub ape, invocând faptul că tu vrei contract. Nu ai avut 20 de ani niciun fel de contract în Târgu Jiu, dar astăzi vrei contract cu primăria municipilui”, a spus, la Sud FM, Marcel Romanescu. Primarul municipiului Târgu Jiu s-a arătat revoltat de calitatea apei pe care o livrează ApaRegio multor cetățeni ai orașului și nu înțelege de ce trebuie să achite mai mult pentru canalizarea menajeră decât pentru alimentarea cu apă. Probleme vechi și cu greutate, edilul șef din Târgu Jiu trage nădejde că lucrurile se vor așeza pe un făgaș normal, odată cu o repoziționarea față de cetățean a ApaRegio și o implicare reală în rezolvarea problemelor a tuturor factorilor de decizie.

Florescu vrea funcţie politică, însă nu oricum și oricând. Dar vrea!

Prefectul Ciprian Florescu ar putea reveni cât de curând în politică. Luni, senatorii au votat Codul Administrativ propus de majoritatea PSD-ALDE, care va modifica statutul prefecților și subprefecților. Cei din urmă nu vor mai fi înalți funcționari publici, ci asimilați cu secretarii de stat, având voie să facă politică. Deşi nu se grăbeşte să ia o decizie, Florescu a declarat că va reveni în cadrul Partidului Social Democrat şi asta pentru că nu e “fripturist”, ci “un tip consecvent”. “Dacă nu mai sunt membru PSD este clar că nici nu pot să vin pe o funcţie pe care am deţinut-o înainte, că nu mi-o ţine nimeni la dospit. Atunci când nu voi mai fi prefect şi atunci când legea nu mă va mai obliga să fiu apolitic, sigur că mă voi întoarce în politică. Este firesc până la urmă, e cariera pe care mi-am ales-o în urmă cu 13-14 ani şi nu voi renunţa la ideea de a face în continuare politică. Sunt un tip consecvent, nu plec după fripturi, rămân acolo unde m-am născut, am crescut şi am o grămadă de prieteni. Profesional, mi-am ales o linie, o carieră şi aceasta este linia politică. Cu siguranţă că voi încerca să revin în fruntea formaţiunii din care voi face parte”, a declarat Florescu la Radio Infinit.  Prefectul de Gorj a mai spus că va candida la conferința județeană a PSD, care va avea loc, probabil,  în toamnă, doar dacă noul Cod Administrativ va intra în vigoare în scurt timp, ci nu cu două-trei săptămâni înainte de eveniment. “Nu poţi să intri într-o competiţie venit de prin tribune, nu ai cum. Sunt destul de zdravăn la minte şi îmi calculez foarte bine paşii. În funcţie de ce se va întâmpla în viitorul apropiat, voi avea şi eu la îndemână o decizie”, a afirmat Florescu. Actualul prefect a ocupat funcţia de vicepreşedinte al PSD Gorj înainte de a fi desemnat reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Se tem de reacția oamenilor din CEO! Cârciumaru, Iriza și Weber, supărați pe ministrul Energiei

Parlamentarii gorjeni s-au inflamat după ce ministrul Energiei, Anton Anton, a declarat că se anunţă sfârşitul centralelor de producere a energiei pe bază de cărbune. Potrivit lui Anton, termocentralele care folosesc această resursă vor fi trecute pe gaz, reconversia urmând a se realiza până în anul 2040. Politicienii nu au înţeles de ce Anton s-a aventurat în astfel de afirmaţii, atâta timp cât Strategia Energetică a României nu a fost definitivată. Parlamentarii gorjeni au cerut şi o întâlnire cu ministrul pentru a discuta problema, considerând că declaraţia sa poate avea un impact socio-economic imediat-negativ. “Unul dintre elementele definitorii şi noi în noua strategie energetică este conversia tuturor centralelor într-un interval de timp lung, de la cărbune la gaz. Un alt element este biomasa. La noi în ţară, biomasa este foarte lăsată de-o parte”, a spus Anton Anton. Potrivit ecopolitic.ro, senatorii Florin Cârciumaru şi Scarlat Iriza, dar şi deputatul Mihai Weber au anunțat că “nu sunt și nu vor fi de acord cu asemenea declarații care provoacă automat o stare de teamă în rândul populației din zonele de exploatare a cărbunelui, de fapt în toată zona Olteniei care este legată ombilical de tot ceea ce însemnă industria energetică, și care afectează direct stabilitatea economico-financiară a companiilor producătoare de energie pe bază de cărbune”.

 

 

Își ia gândul de la Târgu Jiu? Nicolae Sarcină își mută o afacere în Banat, la Reșița

Ceea ce Jienii.ro anunța ca o posibilă mutare a creatorului companiei ”Succes” este dat ca sigur de presa din Reșita: Nicolae Sarcină mută Luceafărul Oradea în Banatul Montan, cu surle și trâmbițe. Expressdebanat.ro anunță că aleșii locali au votat, cu o singură abținere, ca municipiul Reșița, prin Asociația Reșița Europeană, să se asocieze cu Luceafărul Oradea. Ziariștii bănățeni susțin că asocierea presupune mutarea Luceafărului în Valea Domanului și transformarea în CSM Reșița. Finanțarea echipei va fi asigurată de omul de afaceri, iar municipalitatea se va ocupa de întreținerea bazei sportive și de echipele de juniori. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu ACS Șirineasa, formație ce părea pregătită pentru transferul la Târgu Jiu, pe noul stadion.

Copt de beat, a proptit mașina într-un cap de pod

Dosar penal pentru un șofer care miercuri s-a urcat beat la volan și a provocat un accident de circulație. Un conducător auto de 48 de ani, din Plopșoru, a pierdut controlul autoturismului și s-a izbit de un cap de pod, pe DN 66 Plopșoru. În urma impactului, șoferul a scăpat  fără leziuni, însă mașina a fost avariată destul de serios. Testarea cu etilotestul a stabilit că omul băuse, având 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Foto: Pandurul.ro

Rovinari, o altă dramă peste oraș. O copilă de 12 ani și părinții ei, morți

O întreagă familie din Rovinari și-a pierdut viața marți seara în condiții încă neelucidate. Primele date de la fața locului pun tragedia pe seama unor scurgeri de gaze care ar fi avut loc în garsoniera de pe strada 22 decembrie, din localitate, acolo unde locuiau cei trei. O fetiță de 12 ani, mama ei de 32 de ani și tatăl de 39 de ani nu au mai putut fi salvați. ”La fața locului s-au deplasat un echipaj din cadrul SVSU Rovinari, un echipaj de stingere a incediilor, un echipaj SMURD și o autospecială pentru transport victime multiple din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Jiu, două echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanță Gorj, precum și echipaje din cadrul IPJ Gorj. Primii sosiți la fața locului au fost pompierii din cadrul SVSU Rovinari, care au constatat că în interiorul garsonierei se aflau trei persoane (un bărbat în vârstă de 39 de ani, o femeie în vârstă de 32 de ani și o fetiță în vârstă de 12 ani) care erau în stare de inconștiență. Fetița a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță și transportată la spitalul din Rovinari. Cu toate eforturile depuse de echipajele sosite la fața locului, bărbatul și femeia au fost declarați decedați. Din păcate, nici pentru fetița transportată la spital nu s-a mai putut face nimic, medicii declarând decesul. Cauza probabilă a tragediei este în curs de stabilire”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj. Locatarii imobilului au fost rugaţi să aştepte în faţa blocului până când a fost verificată reţeaua de gaze. Nu au fost descoperite probleme, însă potrivit unor surse de la fața locului, în garsoniera familiei decedate valorile monoxidului de carbon erau foarte ridicate.

Pandurii mai trage nădejde la 25 de miliarde. A și făcut notificările

Problemele judiciare ale lui Marin Condescu pot deveni sursa unor venituri destul de consistente pentru Pandurii Târgu Jiu. Clubul a trimis notificări Edenred S.R.L. prin care înștințează societatatea despre anularea de către instanță a contractelor ce au privit tichetele de masă pentru care a fost trimis în judecată fostul președinte al grupării sportive gorjene, Marin Condescu. Valoarea acestor contracte a fost de 2,5 milione de lei, iar acum reprezentanții legali ai Pandurii Târgu Jiu cer banii înapoi. Judecătorii au dispus anularea lor pe motiv că ar fi fost falsificate, în proces fiind inculpate primele două persoane din conducerea de atunci, Marin Condescu și Viorel Temelescu. Important, instanța nu a reținut niciun prejudiciu în dosar. Odată anulate contractele între Pandurii și furnizorul tichetelor de masă, Edenred SRL, clubul gorjean consideră că banii trebuie să se întoarcă în visteria sa. Posibil ca și în acest caz să se ajungă la decizia judecătorilor, în instanță, acolo de unde entitatea sportivă va afla la sfârșitul lunii dacă o să primească 4 milioane de euro solicitați asociaților. Până atunci, săptămâna viitoare se judeca declararea falimentului, soluție care va fi, cel mai probabil, corelată cu decizia privind banii solicitați membrilor asociați.