Acasă Blog Pagina 1661

Primar sancționat de polițiști

Zi de marți cu ceasuri rele pentru primarul Comunei Albeni, Ionuț Stan. Acesta, în timp ce se deplasa pe raza orașului Târgu Cărbunești la volanul autotuvehiculului Dacia Duster, mașină ce aparține primăriei, a fost oprit de polițiștii de la Rutieră. Foliile aplicate pe autoturism au atras atenția oamenilor legii și, cu toate justificările edilului, primarul a fost sancționat cu 1305 de lei amendă contravențională și cu reținerea certificatului de înmatriculare al mașinii.

S-a dat avizul pentru terminarea stadionului

Se dădeau declarații despre posibile echipe invitate la inaugurarea stadionului, dar ei știau că proiectul final presupune două etape distincte. Nimeni nu a suflat o vorbă despre obligativitatea unei noi licitații și banii care mai trebuiau alocați pentru ca noua arenă de la Târgu Jiu să fie dată în uzul comunității. Spuneau miciuni fără să clipească și azi, după o mulțime de termene mincinoase, se așteaptă izbăvirea de la București.

Vești bune, Compania Națională de Investiții este de acord să finanțeze finalizarea proiectului de la Târgu Jiu.

”Cei de la CNI estimează că până în luna martie va fi dată și hotărârea de guvern pentru aprobarea investiției”, a spus primarul Romanescu, precizând că avizul obținut de la Comisia Tehnico-Economică din CNI este un pas hotărâtor.

Este foarte posibil ca sumele necesare pentru ce-a de-a doua parte a lucrărilor să fie mai mari decât cele estimate (7 milioane de lei), asta din cauza creșterea salariului minim și a prețurilor.

 

Sala Sporturilor, gata la jumătatea lunii februarie

Gorjenii care iubesc sportul au parte de veşti bune. Sala la care se lucrează de ceva timp va fi gata, cu certitudine, până la sfârşitul lui februarie. Primarul municipiului, Marcel Romanescu, a declarat că investiţia va fi predată autorităţilor la mijlocul lunii. “Am fost la Compania Naţională de Investiţii pentru Sala Sporturilor şi pentru Stadion. La sală vom avea recepţia pe data de 14 februarie. Se lucrează, în acest moment, la amenajarea exterioară a sălii, lucru care ne bucură pentru că sunt şanse, acum să vedem exact, pentru că trebuie să primim şi autorizaţile necesare, să organizăm inclusiv Campionatul Naţional de Box în Sala Sporturilor”, a spus Romanescu.

Edilul a precizat că inaugurarea sălii va fi urmată de alte investiţii la nivelul municipiului.

Am fost la Ministerul Dezvoltării pentru semnarea unor noi contracte. Marea majoritatea a contractelor pe care le-am avut pe PNDL sunt semnate şi, din acest punct de vedere, trebuie să le mulţumesc celor din echipa Primăriei, care s-au ocupat şi au depus documentele la timp. Suntem printre puţinele localităţi care avem, aproape în totalitate, proiectele depuse şi semnate”, a afirmat primarul.

 

 

Luceafărul Târgu Jiu a câștigat Winter Cup la fotbal

Școala de fotbal Luceafărul Târgu Jiu a reușit să se impună la turneul Winter Holiday Cup, desfășurat la sfârșitul săptâmânii trecute. Antrenorii Boby Arjoca Staicu și Mario Găman au înscris în competiție fotbaliștii născuți în 2011, lot care a fost completat cu încă doi sportivi antrenați de Constantin Andriucă, AS Pandurașul Târgu Jiu. Deși mai mici cu un an, piticii de la Pandurașul au fost integrați perfect de antrenorii ”Luceafărului”, cele cinci victorii care au adus cupa la Târgu Jiu fiind argumente forte. Grupa 2011 de la Luceafărul s-a aflat la primul turneu și pe lângă locul întâi a obținut și titlul de golgheter prin David Bucă, fiul fostului fotbalist Cătălin Bucă.

Gripa ucigașă a lovit la granițele Gorjului

Un hunedorean de 62 de ani a fost răpus de gripă, decesul său fiind înregistrat la Spitalul Județean de Urgență Deva.

”Bolnavul era cunoscut cu mai multe afecțiuni cardiovasculare grave. În asemenea cazuri era important să fie vaccinat împotriva gripei, mai ales că vaccinarea era gratuită”, a declarat, pentru Agerpres, Cecilia Birău, purtător de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Hunedoara.

Direcția de Sănătate Publică Gorj a solicitat la sfârșitul anului trecut peste 20.000 de doze de vaccin antigripal, dar a primit doar 12.730. Cu toate astea, spre sfârșitul anului DSP Gorj mai avea în stocuri apropape 8.000 de unități.Vaccinul gripal trebuie să fie direcționat spre imunizarea persoanelor aflate în grupele de risc. În această categorie se încadrează persoanele cu afecțiuni medicale cronice, gravidele, personalul medical, adulții și copiii din centrele de ocrotire socială. Imunitatea dată de acest vaccin durează cel mult un an.

Vor aparat RMN pentru Spitalul Rovinari

Liberalii din Consiliul Local al orașului Rovinari au inițiat un proiect de hotărâre prin care se dorește dotarea spitalului din localitatate cu tehnică performantă. Aceștia propun spre aprobare și legalizare ”achiziționarea unui aparat RMN/IRM Tesla și sisteme informatice PACS (tehnologie medicală de imagistică utilizată pentru stocarea, recuperarea, prezentarea și partajarea imaginilor produse prin radiologie), prin fonduri europene, guvernamentale sau fonduri proprii”, conform proiectului de hotărâre.

”Există variante. Fie leasing, fie în comodat, fie de la bugetul de stat. Poate fi un parteneriat cu Consiliul Județean sau putem să ne orientăm către accesarea de fonduri europene. Important e să reușim ”, ne-a precizat Laurențiu Chivu, consilier local.

Galerie foto:

 

 

 

Pierde Ion Tudor șefia ”drumurilor”? Fostul director, la un pas de revenire în funcție

Ițe încâlcite la Secția Drumuri Naționale Târgu Jiu, loc de unde informațiile pe surse lovesc din toate părțile. Dincolo de comisii și rapoarte care ar fi dispus și precizat, la sfârșitul anului trecut instanțele de judecată s-au pronunțat pe fond într-un dosar penal ce vizează presupuse infracțiuni comise de fostul director al SDN Târgu Jiu, Ion Dina. Acesta a fost cercetat pentru fapte de corupție, iar din 2014 dosarul s-a aflat pe rol la Tribunalul București. În decembrie, instanța a dat verdictul în dosarul 16403/3/2014, găsindu-l nevinovat pe Dina pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals. Procurorii au făcut recurs, iar acesta se va judeca la Curtea de Apel București. Achitarea lui Dina pe toate fronturile poate deschide alte perspective la SDN Târgu Jiu. Acesta este suspendat de ani buni și o presupusă victorie la Curtea de Apel i-ar da dreptul legal de a se întoarce la fostul loc de muncă, acolo unde este instalat în prezent Ion Tudor. Greu de bănuit intențiile lui Dina, dacă va dori sau nu să se întoarcă la post. Acesta ar trebui să își primească și salariile aferente anilor în care a fost suspendat, plus indicele de inflație, existând posiblitatea de a se îndrepta spre instanță pentru solicitarea unor prejudicii.

Galerie foto:

 

 

Weber, Cârciumaru şi Iriza, puşi pe “hold” de ministrul Energiei

Aleşii de la Gorj mai aşteaptă până la întrevederea cu noul ministru al Energiei, Anton Anton. Deputatul Mihai Weber şi senatorii Florin Cârciumaru şi Scarlat Iriza solicitaseră o întâlnire cu ministrul pentru a-l pune la curent cu situaţia de la Complexul Energetic Oltenia. Parlamentarii şi-au exprimat convingerea, încă de la numirea lui Anton în funcţie, că vor avea deschidere la cel din urmă, dar deocamdată nu s-a întâmplat. Weber a anunţat totuşi că întâlnirea va avea loc în această săptămână. Discuţiile vor viza, printre altele, posibile investiţii la CEO şi problema noului contractului colectiv de muncă. Anton Anton este membru ALDE şi l-a înlocuit la şefia Ministerului pe Toma Petcu.

 

 

Nu mai au frică! Au dat buzna peste o femeie ca să-i fure curcanii

Traiul greu îi împinge pe români la fapte necugetate. Ori asta, ori unii dintre semenii noştri sunt amatori de senzaţii tari. A aflat-o pe pielea ei o femeie din Jupâneşti, care s-a trezit că mai multe persoane îi calcă bătătura că să-i vâneze păsările. Se întâmpla ziua, în amiaza mare! Cei patru au intrat pe poartă, întrebând proprietara dacă are curcani de vânzare. Lovindu-se de refuzul femeii, aceştia au început să-i alerge păsările.
„În momentul apelării la 112, persoanele în cauză au părăsit curtea locuinței, au ameninţat apelanta cu acte de violență și au părăsit locul faptei în direcţia comunei Jupâneşti, folosind în acest scop un autoturism, pe care îl parcaseră la poarta locuinţei. La nivelul județului, polițiștii au consituit filtre, ocazie cu care autoturismul în cauză a fost identificat în trafic pe raza comune Bâlteni”, au declarat reprezentanţii IPJ Gorj.
Cele patru persoane au fost identificate ca fiind un bărbat de 53 de ani, care a condus autoturismul și trei femei, două 45 și una de 62 de ani, toți din municipiul Craiova, județul Dolj.
Suspecţii au fost conduşi la sediul poliției Rovinari, iar trei dintre ei au ajuns în arest pentru 24 de ore.

Salvatori dotați cu hârburi.Viața nu are garanție, nici ambulanțele termen de casare respectat

Probleme la Serviciulul Județean de Ambulanță Gorj, unde mare parte din ambulanțele din dotare ar fi trebuit casate. Conducerea unității a solicitat în repetate rânduri autospeciale noi, dar, de patru ani, Gorjul nu a primit nimic. Salvările sunt reparate periodic și puse la treabă și astfel s-a ajuns în situația în care parcul auto înregistrează 33 de ”piese de inventar” care ar fi trebuit retrase din uz.

În campania electorală premergătoare alegerilor din decembrie 2016, au fost promise ambulanțe pentru toate comunele țării, dar, deocamdată, vorbim doar despre declarații politice care au dat ca obiectiv realizabil achiziționarea a 2200 de ambulanțe pentru SMURD și serviciile județene de profil.