Dan Vâlceanu, deputat liberal de Gorj, spune că în județ nu se vor face lucrările de infrastructură promise de PSD.”În legătură cu drumul Târgu Jiu – Padeș, eu am depus amendamentul ăsta și anul trecut.M-au rugat să-l retrag, pentru că drumul se află deja în anexa Ministerului Transporturilor și va fi reabilitat.Nu i-am crezut, am lăsat amendamentul, l-au respins.Anul acesta, neîntâmplându-se nimic între timp, m-am dus din nou cu amendamentul ăsta.Mi s-a spus că nu se mai face, pentru că nu se află în Masterplan”, a spus deputatul la SudFM.Vâlceanu a continuat precizând că se repetă istoria de la Scoarța – Drăgășani și că, deocamdată, nu sunt alocați bani pentru lucrările de la centura ocolitoare a municipiului Târgu Jiu.
Cârciumaru sugerează înțelegeri cu Dumnezeu, Caragea i-l arată pe cel cu cornițe
Senatorul Florin Cârciumaru nu uită și nu iartă, o parte din măștile trecutului au fost date jos și în studiourile Radio Infinit.Fostul primar al municipiului Târgu Jiu a căutat să nu răbufnească, dar a spus apăsat că nu mai are ce discuta cu Ion Ciocea, primarul comunei Bustuchin, și Viorel Caragea, fostul comandant al IPJ Gorj.Cei doi sunt printre cei mai vehemenți critici ai lui Cârciumaru și, chiar dacă a fost sfătuit să nu reacționeze în ideea inducerii publicului unei imagini neafectate, senatorul a mestecat supărare în vorbe.S-a săturat să fie jignit, zice parlamentarul.”Domnul Caragea este…nu vreau să comentez mai multe…Este un om cu care am colaborat foarte bine și nu văd de ce manifestă atâta ură împotriva mea.Nu sunt vinovat cu absolut nimic.Este un Dumnezeu sus și va lămuri mai târziu lucrurile”, a spus Cârciumaru, uitând să precizeze de ce Dumnezeu nu lămurește lucrurile în acel momement.Convins că Divinitatea va pune în practică vorbele sale, senatorul a găsit putere să treacă fără alte răbufniri peste momentul delicat.În replică, pe facebook, Viorel Caragea spune că așteaptă ca Dumnezeu să vină la Gorj.”Având în vedere că ți-ai vândut sufletul unor bețivani și unor nulități, cred că de acolo de sus te privește cel cu cornițe”, a scris, printre altele, Caragea.
Ziua urâtă a fostului primar nu s-a încheiat aici, el a fost nevoit să le transmită unor colegi că sunt respinși de anumite instituții, în tentativa lor de accedere în funcții înalte.”Nu dau nume, dar am depus mai multe CV-uri pentru multe persoane pentru poziții în ministere, secretar de stat sau secretar general adjunct, dar nu toți au luat avizul care trebuie să-l primească de la anumite instituții.Până la urmă o să le spun, uite, frate, tu degeaba insiști să te duci la concurs sau la o numire, dar uite că nu stai bine”, a mai declarat Cârciumaru.Acesta făcea referire probabil la avizele pe care le dau anumite sevicii în cazul persoanelor care au acces la informații secrete.
Parcări de mari dimensiuni, prioritățile lui Romanescu
Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, are ca prioritate demararea proiectelor care să se concretizeze în parcări de mari dimesiuni.Fluidizarea traficului este o mare problemă pentru Târgu Jiu, iar municpialitatea caută soluții care să rezolve cel puțin parțial unul dintre neajunsurile urbei.Două parcări de mari dimensiuni, una realizată în zona Rodna, cealaltă în zona bustului Gheorghe Magheru sunt prezentate ca proiecte urgente de primarul Romanescu.”Voi încerca să fac în așa fel încât o mare parte din banii pe care îi avem alocați în bugetul pe 2018 să meargă la investiții”, a declarat Romanescu, precizând că în 2018 nu se va pune problema unor majorări salariale în instituția pe care o conduce.
Încep concedierile din primării
Primarul municipiului Deva, Florin Oancea, a anunțat că din februarie instituția pe care o conduce își va reduce organigrama cu circa 150 de salariați.Fondul de salarii actual se ridică la aproximativ zece milioane de euro pe an pentru cei 900 de salariați, iar prin concedierile dorite se estimează o scădere a sumei cu 3,3 milioane de euro.Municipalitatea nu a majorat taxele și impozitele față de anul trecut și se intenționează ca banii economisiți să fie folosiți pentru investiții finanțate de la bugetul local.”Noua organigramă am trimis-o spre avizare la Agenția Națională a Funcționarilor Publici.Ea poate fi aprobată în forma pe care am propus-o noi sau poate fi amendată.Organigrama se va reduce cu aproximativ 150 de persoane.Este important un lucru: nu ne interesează persoanele, ci eficiența unei activități.Am constat că în anumite compartimente sau servicii lucrurile nu merg cum ar trebui”, a declarat pentru Gazeta de Dimineață primarul municipiului Deva, Florin Oancea.
Deşi e pe tobogan, Pandurii vrea să dea de pământ cu FRF şi membrii asociaţi
Speranţa moare ultima pentru clubul Pandurii Târgu Jiu, care îşi joacă ultimele cărţi în 2018. Principalul creditor al clubului, Marin Condescu, speră ca echipa pe care a condus-o să aibă câştig de cauză în procesele cu Federaţia Română de Fotbal şi membrii asociaţi, iar gorjenii să evite retrogradarea pe plan sportiv. “Eu aş vrea ca lupta să fie numai pe teren, dar vom acţiona pe toate planurile, pentru ca Pandurii să fie în campionat, să nu retrogradeze şi sperăm în rezolvarea favorabilă şi la Curtea de Apel Bucureşti privind sancţiunile suferite în anul 2016: cele de natură disciplinară pentru meciul de la ASA Târgu Mureş şi sancţiuni cu încă 6 puncte privind neachitarea obligaţiilor salariale faţă de jucători atunci când s-a obţinut licenţă în martie-aprilie 2016”, a spus Condescu. Pandurii va contesta decizia dată de judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti, care au hotărât, înainte de Crăciun, că s-a formulat o contestaţie tardivă în procesul înaintat de către gorjeni împotriva forului de conducere al fotbalului autohton. “Curtea de Apel susţine că a informat clubul despre decizia Comisiei de Recurs prin administratorul judiciar, dar administratorul judiciar susţine că nu a primit o astfel de înştiinţare din partea Comisiei de Recurs şi nu avea cum să o comunice clubului. Avem drept la recurs, suntem într-o dispută juridică, să vedem motivarea. Clubul a făcut dovada că a primit, în 22 mai, adresa de la Comisia de Recurs. Termenul este în februarie”, a mai spus Condescu.
Pandurii se preocupă şi de transferuri în această perioadă, şi este foarte posibil ca la Târgu Jiu să vină mai mulţi jucători în probe. Cel mai probabil, echipa va efectua stagiul de pregătire în Gorj.
“Plecările depind de antrenor, dacă sunt jucători care din punctul lui de vedere nu fac faţă sau dacă jucătorii care vin nu-l mulţumesc, atunci nu vor fi opriţi. Trebuie să acoperim 5 posturi deficitare”, a afirmat principalul creditor.
De amintit că administratorul special Marin Golea a deschis acţiuni în Instanţă şi împotriva foştilor jucători de la Pandurii, care au părăsit terenul la Târgu Mureş, dar şi împotriva membrilor asociaţi care nu şi-au achitat contribuţia către formaţia gorjeană.
Și-a violat sora bolnavă care respiră printr-un aparat
Are 38 de ani și violul în sânge.Asta susțin anchetatorii care au dispus arestarea preventivă a lui Cristian Alin Bazna, din Lupeni, după ce acesta și-a violat sora bolnavă care respiră printr-un aparat.Fapta deosebit de gravă a fost comisă în prima zi a anului și este primul dosar penal, pe 2018, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani.Bărbatul fusese eliberat condiționat de curând din pentenciar, unde ispășea o pedeapsă tot pentru viol.El a fost condamnat la ani grei de închisoare, după ce în 2012 și-a violat mama.Mai avea de executat 763 de zile de închisoare, dar a beneficiat de legile favorizante pe justiție emise sub motivul condițiilor necorespunzătoare din penitenciare.Cazierul acestuia mai cuprinde și o condamnare pentru lovituri cauzatoare de moarte, victimă, atunci, fiind concubinul surorii sale.Blazna este cercetat pentru că și-a violat sora de două ori, însă el nu recunoaște fapta afirmând că era prea beat pentru a putea fi în stare de așa ceva.
Tensiuni și nervi întinși la maxim în Poliția Română
Poliția Română trece printr-o perioadă de frământări nemaîntâlnite, sindicatele din sistem sunt tot mai vocale, reproșând conducerii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) că nu își onorează angajamentele.Sindicatul Polițiștilor din România ”Diamantul” atrage atenția că reforma fiscală va fi una păguboasă pentru cadrelele ministerului.Astfel, diferite calcule vor să scoată în evidență faptul că prin aplicarea noilor normative fiscale un agent de poliție va pierde lunar 1.300 de lei la salariu, iar un ofițer 900 de lei.
O altă problemă, efectuarea gratuită a permanenței la domiciliu.Polițiștii se declară revoltați de impunerea ei prin diferite metode, subliniind că nimeni nu trebuie să trăiască un sclavagism modern în România anului 2018.”PCR nu mai există, nici brigadierii, nici voluntarii la canal”, transmit sindicaliștii.
Starea de tensiune sare din rânduri, înaintea Anului Nou, liderul de la Suceava, polițistul Bogdan Bănică, a reacționat dur la adresa ministrului Carmen Daniela Dan.”…Nu, doamna Dan, nu putem fi fericiți între două vizite la colegii ce au fost la un pas de moarte în timpul misiunilor și acum se luptă să trăiască pe paturi de spital…Nu, doamna Dan, nu putem fi fericiți văzând că promisiunile optimiste ale dumneavoastră nu au fost decât praf în ochi aruncat polițiștilor români,Promisiuni demagogice făcute în momente tragice, ce au avut doar rolul de a ne stăpâni furia și a calma spiritele plebei.Ne urați <<misiuni mai ușoare>>…Doamna Dan, cred că nu trăim în aceeași țară”, s-a dezlănțuit polițiștul sucevean, după ce ministrul a transmis un mesaj către toți salariații MAI.S-a ajuns până la un nivel al discursului în care sindicalistul îi cere lui Carmen Dan să-și șteargă ”imaginile strălucitoare de profil” cu Poliția Română.
Ziarist din presa centrală, experiență inedită la Gorj
Natura i-a oferit o experiență inedită ziaristului gorjean Grigore Cartianu, chiar în prima zi a lui 2018.Acesta a avut surpriza să descopere pătrunjel verde în grădina pe care o deține la la Brădiceni.”Înainte de a pleca la București, am dat o ultimă raită prin grădina de la Brădiceni.Și, pentru prima dată de Anul Nou, am găsit pătrunjelul încă verde.Îl bucura, pesemne, soarele puternic și aștepta să iasă din umbra hambarului”, a scris Cartianu pe facebook.
Popescu de la județ dă miros de ciolan flămânzilor din PSD Gorj
Anul începe cu mult miros de ciolan pentru pesediștii gorjeni rămași flămânzi după alegerile din decembrie 2016.Aceștia au început să mârâie fățiș, existând chiar și o mică revoltă în spațiul virtual, mai mulți activiști ai partidului plângându-se că au muncit în campanii și, spre deosebire de alții, nu au primit nimic.Viceprimarii din Târgu Jiu, Adrian Tudor și Aurel Popescu, au simțit momentul dificil și au ieșit în presă cu declarații care să calmeze spritele.Tudor a cerut îndepărtarea tuturor directorilor pedeliști și peneliști rămași în funcții, iar Aurel Popescu sublinia ca imperios necesar găsirea de soluții pentru ”colegii care au făcut eforturi și trebuie recompensați într-un fel”.
Începutul de an îl are le pupitru pe Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean, care în prima conferință de presă a lăsat capacul de la oala în care fierbe ciolanul ridicat.”Vor fi reevaluări la nivel de membrii adunărilor generale ale acționarilor, agenții, consilii de administrație, secretari și subsecretari de stat”, a declarat Popescu, subliniind că în locul unde oamenii nu au confirmat trebuie luate măsuri.Măsurile astea înseamnă posturi vacantate, sinecuri cu care li se dă pe la nas nemulțumiților.În acest context, se vorbește chiar despre promovarea unor activiști politici din Gorj în structurile centrale ale statului.
Întârzie salariile profesorilor
Profesorii și personalul nedidactic care își desfășoară activitatea în unitățile de învățământ din Gorj nu își vor mai primi salariile începând cu data de 7 (șapte) ale lunii, zi în care se derulau operațiunile în Trezorerie. Începând cu 1 ianuarie 2018, Inspectoratul Școlar Județean a preluat de la primării sarcina plății acestor salarii, iar la Gorj s-a stabilit că pe data de 14 se va opera în Trezorerie, după care, de a doua zi, banii o să intre pe carduri.La limită, în lege se precizează că salariile bugetarilor trebuie plătite până la 15 ale lunii, inclusiv.Se va mai întârzia, zilele de weekend vor duce plățile dincolo de termenele prevăzute.