Actorul Valentin Uritescu, în stare gravă la spital

 

Actorul Valentin Uritescu a fost internat, miercuri, în stare gravă la Spitalul Pantelimon din Capitală.

În vârstă de 80 de ani, suferă de o boală asemănătoare cu Parkinson. Este vorba despre o boala degenerativă, care afectează sistemul nervos și se manifestă prin mișcări involuntare și necontrolate la nivelul membrelor și capului.

Mărturisirea maestrului:

Timp de doi ani şi ceva am umblat pe la toţi doctorii. Am început cu un medic din Piatra Neamţ. <<Ai Sindrom Extrapiramidal!>>. Am venit acasă, m-am uitat în Dicţionarul Sănătăţii şi m-am îngrozit: o boală teribilă, degenerativă. Am stat 10 zile internat şi medicul mi-a spus: <<Nu-i chiar Parkinson, dar e cam pe-acolo!>>.

Luam un medicament care are nişte reacţii secundare teribile. Îmi venea să mă sinucid. Când mergeam pe stradă şi vedeam un camion, îmi venea să intru în el. (…) M-am dus la Icoana Maicii Domnului, am îngenuncheat şi am plâns. Apoi, am ridicat privirea către icoana lui Iisus Hristos: <<Doamne, te rog ajută-mă, mai dă-mi cinci ani, să văd ce se alege din mine!>>. Şi mi-a dat treizeci şi ceva de ani!’‘, a povestit, în 2019, actorul. 

Articolul precedentCS Universitatea – Sepsi, un meci pentru finală. Reghecampf: Concentrarea este maximă
Articolul următorTârgu Jiu: Încep Zilele Orașului. Concerte și procesiune religioasă dedicată patronilor spirituali ai urbei, Sfinții Constantin și Elena