Reacție a clubului Pandurii după ce impresarul belgian Willy Ngoma a anunțat că aduce la Târgu Jiu jucători, antrenori, preparator fizic, ba chiar și un consultant financiar. Mai mult, un jucător nigerian și-a și anunțat transferul, deși nimeni nu știe cu exactitate ce va hotărî Federația Română de Fotbal în cazul licenței entității sportive gorjene, condițiile care vor fi sau nu impuse.
Camilian Floroiu, directorul sportiv al clubului, a avut o intervenție cerebrală la Radio Infinit, unde a precizat că i-a cerut impresarului să fie mai moderat.
”Am avut câteva discuții cu Willy Ngoma în aceste zile și i-am explicat că până nu se va obține licența nu putem discuta despre aducerea unor jucători, preparatori sau antrenori, pentru că am mai trecut prin această etapă cu acei juniori, în încercarea de ai aduce în iarnă, și ne-am trezit că doar au făcut pregătire și nu am putut face transferuri, federația menținând acea interdicție la transferuri, dându-ne voie să facem doar transferuri de juniori de 17 ani. Sper să înțeleagă, el este destul de pătimaș, dar i-am explicat că astfel de lucruri se fac într-un climat normal și de aceea i-am spus să fie puțin mai rezervat în ceea ce declară”.